Copii britanici sub zece ani, identificaţi ca potenţiali terorişti

Poliţia britanică a identificat copii cu vârste sub zece ani care erau atraşi către terorism de susţinători ai jihadului, unii exprimându-şi chiar dorinţa de a deveni atentatori sinucigaşi, relatează The Times, în ediţia electronică.

25 afișări
Imaginea articolului Copii britanici sub zece ani, identificaţi ca potenţiali terorişti

Copii britanici sub zece ani, identificaţi ca potenţiali terorişti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Până la zece copii de şcoală primară, cu vârste cuprinse între şapte şi zece ani, au fost plasaţi într-un program guvernamental pentru indivizi consideraţi ca prezentând riscul de a se implica în activităţi radicale violente.

Unii dintre ei au avut ca sursă de inspiraţie site-uri jihadiste sau materiale extremiste din librării islamice. Un copil a fost introdus în program de către profesorul său, după ce acesta a descoperit că elevul scrisese pe manualul său: "Vreau să devin un atentator sinucigaş".

Alţii au fost identificaţi de părinţi, după ce copiii lor au adoptat brusc portul musulman sau au exprimat opinii extremiste.

Cel puţin 228 de persoane, majoritatea adolescenţi şi tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, au fost introduse în proiectul antiterorist Channel, ele fiind identificate ca "potenţial vulnerabile la extremismul violent".

Proiectul Channel a fost lansat după atacurile sinucigaşe din Londra, de la 7 iulie 2005, când 52 de persoane au murit. Proiectul este condus de Ministerul britanic de Interne şi Asociaţia Comandanţilor de Poliţie, dar implică de asemenea şcoli sau asistenţi sociali.

Cei care prezintă un "comportament îngrijorător" sunt monitorizaţi de poliţie, părinţii lor sunt alertaţi şi unora li se oferă serviciile unor mentori cu vederi moderate. "Programul nu este adecvat persoanelor care sunt periculoase sau care au trecut la extremism violent", a declarat Craig Denholm, oficialul care conduce acest proiect.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici