Coreea de Nord condamnă noile sancţiuni anunţate de Statele Unite: O blocadă impusă de SUA ar putea însemna un act de război

Coreea de Nord a condamnat, duminică, ultimele sancţiuni impuse de Statele Unite, acuzând Washingtonul că încearcă să submineze noua relaţie inter-coreeană, a relatat agenţia naţională de presă, printr-un comunicat, arată site-ul agenţiei Reuters.

5507 afișări
Imaginea articolului Coreea de Nord condamnă noile sancţiuni anunţate de Statele Unite: O blocadă impusă de SUA ar putea însemna un act de război

Coreea de Nord condamnă noile sancţiuni anunţate de Statele Unite: O blocadă impusă de SUA ar putea însemna un act de război.

"Cele două Corei au cooperat, iar Jocurile Olimpice au fost desfăşurate cu succses", a declarat ministrul nord-coreean de Externe, fiind citat în comunicat.

"Statele Unite au adus ameninţarea războiului în Peninsula Coreea prin sancţiuni impuse asupra DPRK (Coreea de Nord, n.red.), chiar înainte de ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice", se mai arătă în comunicat.

Agenţia naţională de ştiri a afirmat că o blocadă impusă de Statele Unite ar putea însemna un act de război.

Administraţia Donald Trump a anunţat, vineri, noi sancţiuni împotriva regimului din Coreea de Nord, condus de Kim Jong-Un, după o serie de teste nucleare şi balistice efectuate de Phenian.

Până în prezent, Washingtonul a impus peste 450 de sancţiuni contra regimului de la Phenian, jumătate dintre ele în ultimele 12 luni. În plus, Consiliul de Securitate al ONU a dispus trei serii de sancţiuni Coreei de Nord, vizând oprirea aprovizionării cu resurse destinate programelor de înarmare balistică şi atomică.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici