Coreea de Sud ar putea să-şi dezvolte propriile arme nucleare pentru a se apăra

În condiţiile intensificării tensiunilor cu regimul stalinist de la Phenian, Coreea de Sud ar putea să treacă la dezvoltarea propriilor arme nucleare pentru a contracara ameninţările Phenianului, scrie presa sud-coreeană, potrivit site-ului postului France 24.

1359 afișări
Imaginea articolului Coreea de Sud ar putea să-şi dezvolte propriile arme nucleare pentru a se apăra

Coreea de Sud, care găzduieşte peste 28.000 de militari americani, a renunţat la dezvoltarea propriului program nuclear în urma unui acord semnat cu SUA în 1974, prin care Washingtonul oferea o "umbrelă atomică" în caz de agresiune.

Însă, în contextul intensificării ameninţărilor Phenianului, presa sud-coreeană şi unii membri ai opoziţiei conservatoare militează pentru dezvoltarea de către Coreea de Sud a propriilor arme nucleare.

Experţii estimează că Seulul ar putea dezvolta un dispozitiv atomic în doar câteva luni în cazul în care s-ar decide acest lucru.

"Acum este timpul să reevaluăm armamentul nuclear", se afirmă într-un editorial publicat vineri în cotidianul Korea Herald, în care se recomandă Washingtonului să desfăşoare arme nucleare tactice în Coreea de Sud dacă nu vrea ca Seulul să-şi dezvolte propriul arsenal atomic.

Statele Unite au amplasat arme atomice în Coreea de Sud în timpul Războiului Rece, însă acestea au fost retrase în anul 1991, atunci când Phenianul şi Seulul au căzut de acord să denuclearizeze Peninsula Coreea.

Ulterior, Phenianul a efectuat un prim test nuclear în 2006, iar în 2009 a abandonat în totalitate tratatul.

Un conflict între regimul de la Phenian şi Statele Unite ar avea consecinţe devastatoare pentru Coreea de Sud, în condiţiile în care Seulul este în raza de acţiune a forţelor de artilerie convenţională.

"Trebuie să avem propriile opţiuni militare pentru a zdrobi Nordul", se afirmă într-un editorial publicat în cotidianul Korea Economic Daily, în care se militează pentru un arsenal nuclear care să asigure "un echilibru al terorii" care ar trebui să prevină un atac nord-coreean.

Totuşi, dezvoltarea de arme nucleare ar putea amplifica tensiunile cu Phenianul, fapt ce ar face şi mai improbabile negocierile între cele două Corei.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici