Corupţia atinge noi culmi în Rusia. Un consilier din Moscova acuză că un contract a fost semnat cu cerneală care dispare. Experimentul făcut

  • Un consilier local din cadrul primăriei de la Moscova acuză că pe contract cifrele erau scrise cu cerneală ”magică” care dispare.
  • Ea a verificat contractul cu o brichetă, iar momentul „expertizei” l-a publicat pe pagina sa de facebook.
  • Elena Selkova susţine că toţi membrii comisiei, cu excepţia ei, au semnat contractul.
9224 afișări
Imaginea articolului Corupţia atinge noi culmi în Rusia. Un consilier din Moscova acuză că un contract a fost semnat cu cerneală care dispare. Experimentul făcut

Corupţia atinge noi culmi în Rusia. Un consilier din Moscova acuză că un contract a fost semnat cu cerneală care dispare. Experimentul făcut

Un consilier local din cadrul primăriei de la Moscova, districtul Cheryomushki,  îi acuză pe ceilalţi membri de faptul că au semnat un contract pentru înlocuirea unui lift dintr-o clădire de apartamente, care a fost scris cu cerneală care dispare, ceea ce ar permite companiei să umfle preţurile, scrie Radio Free Europe.
 

Elena Selkova a postat pe Facebook, un video în care arată un contract în valoare de 2.659.995 ruble (37.500 dolari) pentru înlocuirea unui lift din complexul de apartamente cu 12 etaje construit în cartierul în care locuieşte şi ea.
 
La un moment dat, Selkova a luat o brichetă şi a dus flacăra aproape de contract, iar toate cifrele, cu excepţia unora, păreau să dispară. Ea spune că această metodă îi permite firmei să umfle factura pentru contribuabili cu aproape 5.000 de dolari.
 
Contractul urma să fie aprobat în cadrul şedinţei de consiliu. Selkova a spus că contractul a fost semnat de toţi membrii comisiei, cu excepţia ei, chiar înainte de începerea şedinţei.
 
Selkova susţine că incidentul arată că este nevoie de membri independenţi în consiliile locale.  Comisia Electorală din Moscova a interzis anul trecut mai multor candidaţi independenţi să candideze la alegerile locale, motivând că au strâns semnături false la dosar. 
 
Autor: Tatiana Beliuta

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici