CRONOLOGIE: Cele mai sângeroase acţiuni teroriste comise în Franţa în ultimii 40 de ani

Atentatul comis miercuri împotriva publicaţiei Charlie Hebdo, la Paris, soldat cu 12 morţi, este unul dintre cele mai sângeroase comise în Franţa în ultimele decenii, relatează AFP, care prezintă cele mai sângeroase acţiuni teroriste ce au avut loc în Franţa în ultimii 40 de ani.

827 afișări
Imaginea articolului CRONOLOGIE: Cele mai sângeroase acţiuni teroriste comise în Franţa în ultimii 40 de ani

CRONOLOGIE: Cele mai sângeroase acţiuni teroriste comise în Franţa în ultimii 40 de ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

- martie 2012: Pe 11 şi 15 martie, Mohamed Merah, în vârstă de 23 de ani, ucide trei militari împuşcându-i pe stradă, la Toulouse şi Montauban, iar pe 19 martie omoară trei copii şi un profesor într-un colegiu evreiesc din Toulouse, după care este ucis pe 22 martie de către poliţie, care-i asedia apartamentul, în centrul oraşului.

- 3 decembrie 1996: Un atentat cu explozibili într-o ramă de metrou, în staţia Port-Royal din sudul Parisului, se soldează cu patru morţi şi 91 de răniţi. Această acţiune teroristă, cu butelii de gaz, prezintă asemănări cu valul de atentate din 1995.

- 25 iulie 1995: O bombă explodează într-o ramă a Reţelei Regionale Expres (RER), în staţia "Saint-Michel" din centrul Parisului, omorând opt persoane şi rănind alte 119. Acest atentat, atribuit extremiştilor islamişti algerieni, a fost cel mai sângeros dintr-un val de acţiuni teroriste care se va solda în total cu opt morţi şi peste 200 de răniţi, în vară. În 2002, doi bărbaţi sunt condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru trei dintre aceste atentate.

- 17 septembrie 1986: Un atentat cu bombă comis în faţa magazinului Tati, pe strada Rennes, la Paris, se soldează cu şapte morţi şi 55 de răniţi. Acţiunea face parte dintre cele 15 atentate (dintre care trei au eşuat) comise de către reţeaua teroristă pro-iraniană a lui Fouad Ali Saleh în 1985 şi 1986 şi care s-au soldat în total cu 13 morţi şi 303 răniţi.

- 31 decembrie 1983: Două persoane sunt ucise, iar alte 34 sunt rănite în Gara Saint-Charles din Marsilia (sud), în explozia unei bombe plasate în apropiere de dulapurile automate pentru bagaje. Cu câteva minute mai devreme, altă explozie s-a soldat cu trei morţi şi trei răniţi la bordul unui TGV, pe ruta Marsilia-Paris, la nivelul localităţii Tain-l'Hermitage (sud). Cele două atentate vor fi revendicate de către "Organizaţia Lupta Armată Arabă".

- 15 iulie 1983: Explozia unei bombe, în apropierea punctelor de check-in ale companiei Turkish Airlines, pe Aeroportul Orly, omoară opt persoane şi răneşte alte 54. În martie 1985, trei armeni sunt condamnaţi pentru acest atentat, unul la închisoare pe viaţă, altul la 15, iar celălalt la zece ani de închisoare.

- 9 august 1982: Un comando de cinci asasini deschide focul şi aruncă grenade în interiorul restaurantului "Goldenberg", pe strada Rosiers, în cartierul evreiesc din Paris. Bilanţul: şase morţi şi 22 de răniţi. Atacul, mult timp atribuit grupării palestiniene Abou Nidal, este în continuare neelucidat.

- 29 martie 1982: Atacul contra trenului "Capitole", pe ruta Toulouse-Paris - la bordul căruia ar fi trebuit să se afle şi primarul Parisului Jacques Chirac - se soldează cu cinci morţi şi 77 de răniţi. Pare să fie vorba despre primele represalii ale teroristului Illich Ramirez Sanchez - alias Carlos Şacalul - după arestarea a doi membri ai reţelei sale, elveţianul Bruno Breguet şi viitoarea sa parteneră Magdalena Kopp.

- 3 octombrie 1980: O bombă ascunsă într-o sacoşă, pe o motocicletă, explodează în faţa sinagogii de pe strada Copernic, la Paris, la ora rugăciunii. Sunt ucise patru persoane, iar alte aproximativ 20 sunt rănite.

- 20 mai 1978: Militanţi palestinieni deschid focul, pe aeroportul parizian Orly, asupra unui grup de pasageri care se pregăteau să se îmbarce către Tel Aviv. Bilanţul: opt morţi - trei membri ai comandoului, doi membri ai Compagnies Républicaines de Sécurité (CRS) şi trei pasageri. Alţi trei pasageri sunt răniţi.

De asemenea, pe 19 septembrie 1989, un avion McDonnell Douglas de tip DC-10 aparţinând companiei UTA, care asigura o legătură Brazzaville-Paris, exploda în zbor deasupra Nigerului. Atentatul s-a soldat cu 170 de victime, dintre care 54 erau cetăţeni francezi. Justiţia franceză a condamnat în contumacie, în 1999, şase presupuşi membri ai serviciilor secrete libiene la închisoare pe viaţă.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici