Cum a arătat parada militară de la Moscova din acest an. Rusia a marcat, cu întârziere, din cauza coronavirusului, Ziua Victoriei

O paradă militară extravagantă, menită să marcheze Ziua Victoriei, a avut loc miercuri la Moscova, în condiţiile în care preşedintele Vladimir Putin pare să îşi consolideze sprijinul popular, înaintea unui referendum naţional care l-ar putea ţine la putere până în 2036.

3161 afișări

Parada anuală este de obicei organizată pe 9 mai. Putin a planificat iniţial o sărbătoare majoră, invitând lideri precum preşedintele francez Emmanuel Macron şi preşedintele chinez Xi Jinping.

Dar, la fel ca multe evenimente publice de pe glob, evenimentul a fost amânat pe fondul epidemiei de coronavirus. Kremlinul a întârziat evenimentul după ce o scrisoare de la organizaţiile veteranilor a exprimat îngrijorări cu privire la riscurile pentru sănătate pe care le poate prezenta un astfel de eveniment.

Mulţi lideri străini au ales să rămână departe de eveniment, dar lideri ai mai multor foşti state sovietice au fost prezenţi miercuri, inclusiv preşedintele belarus Alexander Lukashenko, un sceptic proeminent al coronavirusului.

Publicul din acest an pe Piaţa Roşie a fost redus semnificativ, câte două sau trei locuri au rămas goale pentru a separa grupurile de invitaţi. Mulţimea s-a strâns în afara pieţei pentru a urmări tancurile, în ciuda apelurilor primarului din Moscova, Serghei Sobyanin, de a rămâne acasă şi a viziona parada la TV.

 

 

Putin a fost înconjurat de veterani care au trebuit să fie carantinaţi timp de 14 zile într-o staţiune de sănătate din afara Moscovei, a precizat Kremlinul.

La paradă au participat peste 14.000 de militari, printre care şi contingente internaţionale, din India, Mongolia, China şi fostele republici sovietice din Asia Centrală.

 

Parada este semnificativă pentru preşedintele rus în acest an, acesta aflându-se în faţa unui vot naţional cu privire la modificarea constituţiei Rusiei, ceea ce ar putea reseta perioadele sale prezidenţiale şi i-ar putea deschide calea pentru a rămâne la putere până în 2036.

Votul respectiv a fost programat iniţial pentru 22 aprilie, dar a fost amânat din cauza coronavirusului.

Rusia raportează aproximativ 7.000 de cazuri noi pe zi, numărul total de cazuri confirmate fiind de 606.881.

Moscova a ridicat cele mai multe restricţii înaintea paradei, dar multe oraşe din ţară în care de obicei au loc parade au ales să le anuleze sau să le ţină fără spectatori.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici