Cum repară angajaţii unei companii aeriene un avion: Geamul de la cabina piloţilor, lipit cu bandă adezivă - FOTO
Un avion al companiei low-cost Ryanair a fost nevoit să revină pe aeroportul Stansted la 20 de minute de la decolare, după ce banda adezivă aplicată pe geamul din cabina piloţilor s-a desprins.
Cum repară angajaţii unei companii aeriene un avion: Geamul de la cabina piloţilor, lipit cu bandă adezivă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Incidentul a avut loc la sfârşitul lunii septembrie, la bordul unui aparat Boeing 737-800 care transporta 200 de pasageri şi care efectua o cursă între aeroportul Stansted şi Riga, relatează Daily Mail.
Autoritatea aviatică irlandeză a efectuat deja o anchetă, afirmând că banda adezivă a fost utilizată pentru protecţia unui geam nou, iar siguranţa pasagerilor nu a fost pusă în pericol nici un moment.
După incident, şi compania a insistat că siguranţa pasagerilor nu a fost periclitată, cu toate că unii pasageri şi-au exprimat temerea pentru viaţa lor.

"Puneau bandă adezivă pe fereastra din faţa (avionului) chiar în timp ce stăteam noi la coadă", a declarat Anthony Neal, în vârstă de 33 de ani, care s-a aflat la bordul avionului împreună cu un grup de prieteni.
"Un bărbat era căţărat pe scară, iar altul era ieşit în afară pe fereastra de la cabina piloţilor", a adăugat Bromley. "După aproximativ 20 de minute de zbor, pilotul a anunţat că a apărut o problemă cu parbrizul, că a fost avariat într-un zbor anterior şi că trebuie să se întoarcă (pe aeroportul) Stansted", a adăugat tânărul, care a subliniat că "oamenii erau îngroziţi".
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic ieri, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Era scotch-ul de protectie de la un gem nou !!! - se pune si la termopane - sa afle si DOBITOCII care scriu mascari in presa. Mai bine v-ati apuca de politica, oricum sunteti niste cizme !
Domnilor care va dati cu parerea , aceasta este procedura dupa schimbarea unui geam la o aeronava , dar faptul ca banda adeziva sa s-a desprins in timpul zborului , aceasta nu este in regula , eu consider ca pilotul s-a cam pripit cand a hotarat sa se intoarca numai pentru ca s-a dezlipit banda adeziva
Sa repare cu banii pe care i-am pierdut eu la Roma cand am pierdut avionul din cauza companiei Ryanair. :). Un autobuz cu aripi!