Cuplurile catolice nu trebuie să procreeze "ca iepurii", susţine Papa Francisc

Papa Francisc a apărat luni poziţia Bisericii cu privire la "a fi părinţi responsabili", respingând ideea potrivit căreia cuplurile catolice ar trebui să aibă cât mai mulţi copii dar ridicându-se împotriva "malthusianismului" care reduce rata natalităţii.

4467 afișări
Imaginea articolului Cuplurile catolice nu trebuie să procreeze "ca iepurii", susţine Papa Francisc

Cuplurile catolice nu trebuie să procreeze "ca iepurii", susţine Papa Francisc (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Deschiderea faţă de viaţă este o condiţie a sacralităţii căsătoriei", a amintit Papa în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în avionul care îl ducea la Roma după o călătorie în Filipine, unde familiile sunt deseori numeroase.

Dar "acest lucru nu înseamnă că creştinii trebuie să facă în serie copii. I-am făcut reproşuri unei femei, însărcinate a opta oară după şapte cezariene: «Vreţi să lăsaţi orfani şapte copii!», i-am spus".

Chiar dacă "pentru cei săraci, copilul este o comoară", "exemplul acestei femei ţine de iresponsabilitate", a declarat el.

"Ea a spus: «am încredere în Dumnezeu». Dar Dumnezeu îţi dă mijloace pentru a fi responsabil. Unii cred, scuzaţi-mi termenul, că, pentru a fi buni catolici, trebuie să fie ca iepurii", a afirmat el.

La Manila, Suveranul Pontif argentinian l-a apărat ferm pe Papa Paul al VI-lea şi opoziţia acestuia faţă de contracepţia medicală în enciclica Humanae Vitae în 1968.

"Paul al VI-lea se îngrijora din cauza neo-malthusianismului universal" care "caută un control al umanităţii", a explicat Francisc în avion. "El era un profet", a pledat el, subliniind că plata pensiilor şi reînnoirea populaţiei este ameninţată în multe ţări dezvoltate.

"Cuvintele-cheie pe care le apără Biserica sunt: părinţi responsabili. Cum se poate acest lucru? Prin dialog. Există în Biserică grupuri matrimoniale, experţi, pastori", a insistat Papa.

Încă o dată, Papa a denunţat "colonizarea ideologică" împotriva familiei tradiţionale, denunţând în special faptul că, în urmă cu 20 de ani în Argentina, un împrumut pentru construcţia şcolilor a fost condiţionat de folosirea în aceste şcoli "a unei cărţi în care se preda «teoria genului»".

"Aceasta înseamnă colonizare ideologică: se colonizează un popor cu o idee, care vrea să schimbe mentalitatea sau structura. Se ia nevoia unui sărac ca oportunitate de intrare" în existenţa sa, a explicat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici