CUTREMUR cu magnitudinea 5 în sudul Italiei

Un cutremur cu magnitudinea 5 a avut loc sâmbătă în sudul Italiei, în Calabria, fără să provoace victime sau pagube materiale, potrivit primelor informaţii furnizate de către pompieri şi carabinieri, potrivit presei.

295 afișări
Imaginea articolului CUTREMUR cu magnitudinea 5 în sudul Italiei

CUTREMUR cu magnitudinea 5 în sudul Italiei (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit Institutului Naţional italian de Geofizică şi Vulcanologie (INGV), contactat de AFP, magnitudinea seismului, care s-a produs către ora 10.24 GMT (13.24, ora României), a fost de "aproximativ 5, iar epicentrul s-a situat la o adâncime de aproximativ 66 de kilometri".

Potrivit autorităţilor locale - Protecţia Civilă, pompierii şi Carabinierii - citate de presă, cutremurul nu a provocat victime şi nici pagube materiale, conform primelor informaţii disponibile, dar a provocat panică în anumite şcoli, elevii ieşind în stradă.

TITLURILE ZILEI

Epicentrul s-a situat în mare, în apropiere de localitatea Crotone, în sudul extrem al peninsulei. Cutremurul a fost resimţit în toată Italia sudică, precizează INGV pe site.

Seismul are loc cu o zi înaintea marcării a cinci ani de la cutremurul de la L'Aquila, soldat cu 309 morţi.

Oraşul medieval L'Aquila (centru) şi satele vecine au fost afectate, pe 6 aprilie 2009, de un cutremur cu magnitudinea 6,3, soldat cu 309 morţi şi care a provocat surparea a numeroase imobile.

În ultimele patru zile, au avut loc numeroase seisme de peste 5 grade în mai multe zone din lume, începând cu cutremurul de 8,2 grade din Chile, produs marţi seară. Miercuri, în Panama a fost înregistrat un seism de 6,2 grade şi unul de 7,8 grade în Chile. În noaptea de joi spre vineri a mai avut loc o mişcare tectonică în Chile de 6,1 grade.

Vineri seară, un cutremur cu magnitudinea de 6,0 grade a avut loc în Arhipelagul Solomon, iar unul de 5,4 pe scara Richter s-a produs în sud-estul insulei greceşti Hydra, în Marea Egee.

Astăzi a mai fost înregistrat un cutremur cu magnitudine de 5,4 în sud-vestul Chinei, soldat cu doi morţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici