Cutremur la graniţa Turciei cu Iran: Opt morţi, printre care şi copii. Oamenii sapă cu mâinile goale printre dărâmături, în căutarea supravieţuitorilor

  • Bilanţul deceselor după cutremurul de 5,7 de la graniţa Turciei cu Iran a crescut la opt 21 de persoane au fost rănite.
  • Printre cele opt victime se numără şi trei copii.
  • Au apărut imagini care arată oamenii săpând printre dărâmături, unii cu mâinile goale, alţii cu lopeţi, în căutarea supravieţuitorilor.
1752 afișări
Imaginea articolului Cutremur la graniţa Turciei cu Iran: Opt morţi, printre care şi copii. Oamenii sapă cu mâinile goale printre dărâmături, în căutarea supravieţuitorilor

Sursa foto: Twitter @NIN24x7News

UPDATE ora 13.23 Bilanţul deceselor după cutremurul din Turcia a crescut la opt. 21 de persoane au fost rănite

Reprezentanţii guvernului turc au anunţat că echipele de salvare au căutat supravieţuitorii printre dărâmături.

Trei dintre cei ucişi erau copii şi 21 de persoane au fost rănite, a transmis mininistrul turc al Sănătăţii Suleyman Soylu. El a precizat că au căzut 1.066 de clădiri, iar epicentrul cutremurului a fost într-o zonă rurală din nord-vestul Iranului.

Imaginile difuzate de televiziunea turcă arată oamenii care sapă cu lopeţile sau cu mâinile în căutarea posibililor supravieţuitori prinşi sub dărâmături. Clipul surprinde şi secvenţe cu mobilă, obiecte din casele oamenilor pe drumurile crăpate. Unii locuitori apar înfăşuraţi în pături în faţa caselor care acum au pereţii exteriori căzuţi. În alte imagini pot fi văzute bucăţi metalice ale acoperişurilor prăbuşite şi grămezi de fire încâlcite.

„Dezastrul a omorât oameni”, le-a spus reporterilor guvernatorul din Van, Mehmet Bilmez, în timp ce stătea pe o grămadă de cărămizi şi foi metalice.

„Patru sate de-ale noastre sunt afectate”, a adăugat el, la vizita sa duminică, la faţa locului.

Cutremur cu magnitudinea de 5,7 la graniţa Turciei cu Iran

„Căutarea lor continuă”, a adăugat el.

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 5 kilometri, potrivit Centrul European Mediteranean de Seismologie.

Un oficial iranian a spus, la televiziune de stat, că „au fost trimise echipaje de salvare în zonă, însă nu este o zonă populată”.

Totuşi, un alt oficial local a spus că este „foarte probabil” că au existat victime, confomr televiziunii de stat din Iran. El a mai precizat că a fost resimţit cutremurul în mai multe oraşe inclusiv în Khoy, Urmiah şi Salmas.

Iran şi Turcia sunt printre cele mai predispuse ţări din lume la cutremure. Un cutremur produs luna trecută în estul Turciei a ucis peste 40 de persoane, în timp ce un altul din Iran a distrus mai multe case, fără a exista victime.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici