David Cameron cere o anchetă privind activitatea mişcării islamiste Fraţii Musulmani în Marea Britanie

Premierul britanic David Cameron a ordonat o anchetă privind activitatea mişcării islamiste Fraţii Musulmani, pe fondul îngrijorărilor referitoare la acţiunile desfăşurate în Marea Britanie de gruparea declarată organizaţie teroristă în Egipt, a anunţat marţi Downing Street.

101 afișări
Imaginea articolului David Cameron cere o anchetă privind activitatea mişcării islamiste Fraţii Musulmani în Marea Britanie

David Cameron (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Premierul a ordonat o evaluare internă privind activităţile mişcării Fraţii Musulmani şi politica Guvernului faţă de această organizaţie", a declarat un purtător de cuvânt al premierului David Cameron.

"Ţinând cont de îngrijorările exprimate în legătură cu această grupare şi presupusele legături cu extremismul şi violenţa, este legitim şi întemeiat ca Guvernul să înţeleagă mai bine ce înseamnă Fraţii Musulmani, cum intenţionează să-şi realizeze obiectivele şi ce înseamnă acest lucru pentru Marea Britanie", a adăugat purtătorul de cuvânt.

TITLURILE ZILEI

Ancheta este condusă de ambasadorul Marii Britanii în Arabia Saudită, John Jenkins.

Potrivit cotidianului The Times, serviciile britanice de informaţii urmează să pună la dispoziţie informaţii privind activităţile mişcării în străinătate şi în Marea Britanie, în special în ceea ce priveşte numărul membrilor care au părăsit Egiptul după demiterea preşedintelui Mohamed Morsi, la 3 iulie 2013.

Cotidianul britanic susţine că liderii mişcării s-au reunit la Londra la sfârşitul anului 2013, pentru discuţii privind criza din Egipt.

Noile autorităţi de la Cairo, care au ajuns la putere după demiterea lui Mohamed Morsi, şi au declarat mişcarea "organizaţie teroristă", au declanşat o campanie de reprimare împotriva membrilor grupării islamiste. Numeroşi lideri ai mişcării au fost arestaţi şi, asemenea preşedintelui demis, riscă să fie condamnaţi la moarte, într-o serie de procese.

Din iulie anul trecut, grupările insurgenţilor au intensificat atacurile împotriva forţelor de ordine din Egipt, care s-au soldat cu peste 20 de morţi. Violenţele au fost atribuite de autorităţile egiptene mişcării Fraţii Musulmani, dar organizaţia a dezminţit.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici