Decizia Australiei de a amenda sau trimite la închisoare cetăţenii care se întorc din Inidia, considerată ”rasistă”: „Nu există politică sau ideologie într-o pandemie”

  • Decizia Australiei de a amenda sau trimite la închisoare cetăţenii australieni care se întorc din India a fost aspru criticată.
  • Începând de luni, orice australian care ajunge în ţară din India riscă amenzi de 66.000 de dolari australieni (37.000 de euro) şi până la cinci ani de închisoare.
  • Există aproximativ 9.000 de australieni în India, dintre care 600 sunt clasificaţi ca vulnerabili.
377 afișări
Imaginea articolului Decizia Australiei de a amenda sau trimite la închisoare cetăţenii care se întorc din Inidia, considerată ”rasistă”: „Nu există politică sau ideologie într-o pandemie”
Decizia Australiei de a amenda sau trimite la închisoare cetăţenii australieni care se întorc din India, ţară grav afectată de cel de-al doilea val de coronavirus, a fost aspru criticată. 
 
Măsura este considerată rasistă şi o încălcare a drepturilor omului.
 
Începând de luni, orice australian care ajunge în ţară din India riscă amenzi de 66.000 de dolari australieni (37.000 de euro) şi până la cinci ani de închisoare.
 
Decizia a venit după ce Australia a decis marţi să suspende până pe 15 mai zborurile din India. 
 
Premierul Scott Morrison a respins acuzaţiile de rasism.
 
"Aceleaşi acuzaţii au fost aduse guvernului în urmă cu un an, când am închis frontierele către China continentală. Nu există politică sau ideologie într-o pandemie. Nu are nimic de-a face cu politica, acesta este un virus,” a declarat el pentru postul de radio Sydney 2GB şi citat de BBC.
 
Există aproximativ 9.000 de australieni în India, dintre care 600 sunt clasificaţi ca vulnerabili.
 
Guvernul a declarat că măsurile, care au fost anunţate sâmbătă, se bazează pe sfaturi medicale.
 
Australia a reuşit să gestioneze focarele Covid, dar oficialii au declarat că o creştere a ratelor de infectare observată la sosirile din India în ultimele două săptămâni reprezintă o ameninţare pentru comunitate.
 
Ministrul de Externe Marise Payne a declarat că sosirile din India reprezintă 57% din cazurile pozitive aflate în carantină, în creştere faţă de 10% în martie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici