Deputaţii ruşi votează pentru sute de colegi absenţi - VIDEO

Doar o mică parte a deputaţilor ruşi sunt prezenţi la şedinţele Parlamentului, iar aceştia votează uneori pentru sute de colegi absenţi, informează un cotidian popular din Rusia, Komsomolskaia Pravda.

15 afișări
Imaginea articolului Deputaţii ruşi votează pentru sute de colegi absenţi - VIDEO

Deputaţii ruşi votează pentru sute de colegi absenţi

Pe baza unor imagini difuzate de postul de televiziune REN-TV, cotidianul afirmă că la o şedinţă plenară, la 21 mai, au fost prezenţi doar 88 din cei 450 de deputaţi din cadrul Dumei (Camera inferioară a Parlamentului rus), pentru a vota o lege cerută de preşedintele rus, Dmitri Medvedev, privind interzicerea totală a consumului de alccol la volan.

Înregistrarea video, care a fost vizionată deja de 180.000 de ori, îi surprinde pe deputaţi grăbindu-se să apese butoanele de vot ale celor absenţi, pentru ca textul să fie aprobat cu unanimitate.

"Grupurile parlamentare desemnează colegi de pază. Obiectivul acestora este să voteze pentru colegii lor (absenţi) cât mai rapid posibil (având la dispoziţie aproximativ 20 de secunde)", potrivit publicaţiei.

"Deputaţii, aşa cum arată înregistrarea video, nici măcar nu sunt deranjaţi de această situaţie", comentează Komsomolskaia Pravda.

Vicepreşedintele Dumei, Oleg Morozov, care prezida dezbaterile de la 21 martie, a făcut glume despre acest subiect.

"Acum vom avea un vot în unanimitate", a lansat el colegilor săi prezenţi. "Afişaţi rezultatul votului. Ah, aparent cineva a ieşit din sală", a continuat el, după ce 88 de persoane au votat în numele a 449 de deputaţi din totalul de 450.

Duma este controlată de partidul Rusia Unită, al premierului Vladimir Putin, care dispune de 315 mandate.

Un deputat şi oficial de rang înalt al partidului majoritar, Serghei Neverov, a reacţionat promiţând că parlamentarii care chiulesc vor fi pedepsiţi, în viitor.

"Trebuie să punem capăt acestui scandal, când în sală sunt absenţi o parte a deputaţilor! Duma trebuie să se debaraseze de deputaţii chiulangii", a declarat el, citat de cotidianul de afaceri RBK.

"Ne vom adresa preşedintelui pentru a pregăti amendarea legislaţiei, prin care să fie impuse sancţiuni severe, mergând de la o reţinerea din salariu, până la excluderea deputaţilor care nu vin la şedinţele plenare", a adăugat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici