- Home
- Externe
- BERLIN, (06.05.2014, 18:25)
- Florin Badescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Deţinătorul "comorii naziste", octogenarul Cornelius Gurlitt, a murit la vârsta de 81 de ani
Octogenarul german Cornelius Gurlitt, în reşedinţa căruia au fost găsite peste 1.400 de opere de artă, inclusiv unele furate de nazişti de la colecţionari evrei, a murit luni, la vârsta de 81 de ani, a anunţat, marţi, purtătorul său de cuvânt, citat de AFP.
915 afișări
Casa lui Cornelius Gurlitt (Imagine: Mediafax Foto/AFP:)
"Cornelius Gurlitt a murit ieri (luni, n.r.) dimineaţă în apartamentul său din Schwabing, o suburbie din sudul oraşului Munchen, în prezenţa medicului său şi a unui infirmier", a declarat purtătorul său de cuvânt, Stephan Holzinger, într-un comunicat de presă.
Octogenarul german, care ducea o existenţă retrasă, locuind într-un apartament din Munchen, înconjurat de operele unor pictori celebri precum Marc Chagall şi Henri Matisse, a ajuns, în pofida voinţei sale, pe prima pagină a presei din lumea întreagă în noiembrie 2013, după dezvăluirile făcute în diverse publicaţii despre descoperirea unei veritabile "comori" în reşedinţa sa. Acest caz a reaprins dezbaterile despre restituirea operelor de artă furate de nazişti de la diverse familii evreieşti în timpul celui de-Al Treilea Reich.
TITLURILE ZILEI
-
-
ieri, 20:22
• Joe Biden, declaraţie şocantă: M-am gândit la sinucidere când mi-a murit prima soţie
-
ieri, 15:47
-
ieri, 18:03
-
ieri, 14:37
• Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"
-
ieri, 14:24
• Se construieşte un nou aeroport internaţional în România. Proiectul a primit acordul ROMATSA
-
ieri, 13:24
• NATO s-a antrenat în dislocarea rapidă a trupelor pe teritoriul României
-
ieri, 12:46
• „Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari
-
ieri, 12:44
-
ieri, 11:07
• Tancurile Abrams donate de americani nu sunt folosite de ucraineni din cauza dronelor ruseşti
-
ieri, 10:23
-
ieri, 09:55
-
ieri, 09:40
• Directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia a fost reţinut
-
ieri, 09:33
-
ieri, 22:05
• LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 793. SUA anunţă încă 6 miliarde de dolari ajutor militar pentru Kiev / Ucraina distruge un elicopter militar rusesc pe aeroportul Ostafievo din Moscova / Putin arestează un jurnalist de la Forbes / Corpurile a 140 de ucraineni morţi, returnate familiilor
-
ieri, 14:23
"După o dificilă operaţie pe cord şi o spitalizare de mai multe săptămâni, a dorit să se întoarcă în apartamentul său din Schwabing. Acolo, era supravegheat medical, zi şi noapte, în ultimele săptămâni", a adăugat Stephan Holzinger.
La începutul lunii aprilie, Cornelius Gurlitt a încheiat un acord cu statul federal german pentru a restitui moştenitorilor acelor familii de evrei acele picturi care au făcut obiectul spolierilor naziste. Aceste tablouri vor trebui să fie identificate într-un interval de un an.
În urmă cu aproape doi ani, justiţia germană a confiscat de la Cornelius Gurlitt, în cadrul unei anchete pentru fraudă fiscală, tablouri care au aparţinut tatălui acestuia, în rândul cărora se aflau opere semnate de pictori celebri, precum Pablo Picasso, Henri Matisse, Paul Cézanne, Pierre-Auguste Renoir şi Otto Dix.
Cornelius Gurlitt a moştenit colecţia de la tatăl său, Hildebrand Gurlitt, un comerciant cu obiecte de artă care a primit ordin de la Hitler să cumpere şi să vândă aşa-numitele "opere de artă degenerată" pentru a finanţa activităţile naziste din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Pe lângă colecţia impresionantă - peste 1.400 de opere de artă - descoperită în apartamentul din Munchen al lui Gurlitt, autorităţile au identificat alte 238 de capodopere, mult mai mult decât se credea iniţial, într-un apartament din Salzburg al lui Cornelius Gurlitt.
Conform Muzeului Holocaustului din Statele Unite ale Americii, naziştii şi-ar fi însuşit în jur de 16.000 de opere de artă, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: FOTO. Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație, alături de alte obiecte unice. Care sunt prețurile estimate
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Citește și: "Comoara nazistă", evaluată la un miliard de euro şi deţinută de Cornelius Gurlitt, va fi restituită
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze, fără să știe cât de periculoase sunt
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe