Deţinuţii dintr-un stat american ar putea primi sentinţe mai scurte dacă donează organe

Deţinuţii din Massachusetts ar putea avea în curând opţiunea de a obţine reducerea sentinţelor în schimbul donării de organe sau măduvă osoasă, dacă o lege propusă va fi adoptată în statul american.

720 afișări
Imaginea articolului Deţinuţii dintr-un stat american ar putea primi sentinţe mai scurte dacă donează organe

Deţinuţii dintr-un stat american ar putea primi sentinţe mai scurte dacă donează organe

Un nou proiect de lege cu scopul de a stabili un program de donare de organe în cadrul departamentului de corecţie al statului a fost propus de doi parlamentari, ambii democraţi.
 
Dacă va deveni lege, atunci "programul va permite persoanelor încarcerate eligibile să obţină o reducere de cel puţin 60 de zile şi de cel mult 365 de zile a duratei pedepsei la care au fost condamnate". Împreună cu noul program, ar urma să fie înfiinţat un comitet compus din cinci membri responsabili de supravegherea sistemului. Comitetul ar urma să decidă, de asemenea, cu privire la standardele de eligibilitate pentru persoanele încarcerate interesate de program şi "cantitatea de măduvă osoasă şi de organe donate pentru a obţine o comutare a pedepsei".
 
În prezent, Biroul Federal al Penitenciarelor din SUA permite donarea de organe de către deţinuţi doar dacă beneficiarul este un membru al familiei lor apropiate, dar multe închisori de stat, inclusiv cele din Massachusetts, nu au nicio cale de donare de organe sau de măduvă osoasă.
 
Niciun stat nu permite donarea de organe de la deţinuţii executaţi, chiar dacă aceştia au fost înregistraţi ca donatori de organe, potrivit The Guardian.
 
Potrivit United Network for Organ Sharing (UNOS), în prezent, în SUA există 104.413 persoane care aşteaptă un transplant de organe, dintre care 58.970 se află pe o listă de aşteptare activă.
 
Judith Garcia, reprezentantă democrată a statului Massachusetts în districtul 11 din Suffolk şi co-sponsor al proiectului de lege, a declarat că proiectul de lege ar "restabili autonomia corporală a persoanelor încarcerate prin oferirea posibilităţii de a dona organe şi măduvă osoasă" şi "ar recunoaşte deciziile donatorilor încarceraţi prin oferirea de sentinţe reduse".
 
 
 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici