Dmitri Medvedev a fost numit în funcţia de prim-ministru al Rusiei

Dmitri Medvedev, a primit, marţi, votul favorabil din partea Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, pentru ocuparea funcţiei de prim-ministru al Rusiei, relatează site-ul agenţiei Tass.

1551 afișări
Imaginea articolului Dmitri Medvedev a fost numit în funcţia de prim-ministru al Rusiei

Dintr-un total de 430 de parlamentari, Medvedev a primit vot favorabil din partea a 374, în timp ce 56 s-au opus nominalizării preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru funcţia de premier.

În cadrul unui discurs ţinut în faţa parlamentarilor ruşi Medvedev a afirmat că este dispus să facă totul pentru dezvoltarea Rusiei.

”Vreau să îi mulţumesc preşedintelui Vladimir Putin pentru încrederea pe care mi-a acordat-o şi pentru propunerea de a deveni şeful Guvernului. Este o responsabilitate uriaşă şi sunt pregătit să fac totul pentru dezvoltarea ţării noastre”, a declarat Medvedev în faţa membrilor Dumei de Stat.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a desemnat luni, imediat după începerea noului mandat, tot pe Dmitri Medvedev pentru funcţia de prim-ministru.

Dmitri Medvedev a fost preşedinte al Rusiei în perioada 2008-2012, iar din 2012 a fost prim-ministru.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici