Dmitri Medvedev: Rusia şi SUA sunt aproape de un acord privind dezarmarea nucleară

Rusia şi Statele Unite sunt "pe cale de a finaliza un acord" în cadrul negocierilor pentru un tratat de dezarmare nucleară care va înlocui START 1, încheiat în 1991, a anunţat, luni, la Paris preşedintele rus Dmitri Medvedev.

Dmitri Medvedev: Rusia şi SUA sunt aproape de un acord privind dezarmarea nucleară (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Suntem pe cale să finalizăm un acord asupra tuturor problemelor" abordate în timpul negocierilor, a precizat preşedintele rus, aflat într-o vizită de stat la Paris, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de omologul său francez Nicolas Sarkozy.

"Lucrăm deja asupra detaliilor textului. Sper ca aceste negocieri să ajungă la o concluzie într-un viitor apropiat", a adăugat el.

Tratatul de dezarmare pe care delegaţia rusă şi cea americană îl negociază de mai multe luni la Geneva va înlocui acordul START 1, încheiat în 1991 şi care a expirat la 5 decembrie 2009.

De la începutul anului, Moscova şi Washingtonul au declarat că sunt pe cale să încheie un acord, dar negocierile par să treneze, fără ca părţile să facă precizări despre motivele tergiversării.

Preşedintele rus Dmitri Medvedev şi omologul său american Barack Obama au definit în iulie obiectivul limitării numărului de focoase nucleare între 1.500 şi 1.675 şi a numărului de vectori capabili să le transporte între 500 şi 1.100.

Negociatorii ruşi şi cei americani ai viitorului tratat de dezarmare nucleară, care va înlocui START, s-au întors la sfârşitul săptămânii trecute în ţările lor pentru consultări şi vor relua tratativele la 9 martie la Geneva, a anunţat luni la Washington o sursă americană.

"Ne aşteptăm ca negocierile să fie reluate la 9 martie la Geneva", a afirmat un diplomat la Washington, sub protecţia anonimatului.

Întrebat despre semnificaţia acestei pauze, şi în special dacă ar putea fi vorba despre dificultăţi neprevăzute, sursa a afirmat că "înseamnă că nu au trecut linia de sosire".



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
RUSIA SUA ,
dezarmare NUCLEARA ,
acord dezarmare nucleara
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa