Dmitri Rogozin: Statele Unite "expun" astronauţii americani de pe ISS prin sancţionarea Moscovei

Statele Unite îi "expun" pe astronauţii americani de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) prin adoptarea unor sancţiuni contra Moscovei care ar putea afecta sectorul spaţial rusesc, a declarat marţi vicepremierul rus Dmitri Rogozin, citat de agenţia de presă Interfax.

459 afișări
Imaginea articolului Dmitri Rogozin: Statele Unite "expun" astronauţii americani de pe ISS prin sancţionarea Moscovei

Dmitri Rogozin (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Dacă vor să lovească în sectorul rusesc al rachetelor spaţiale, atunci îi vor expune, automat, pe astronauţii lor de pe Staţia Spaţială Internaţională", a declarat Dmitri Rogozin.

Capsulele ruseşti Soyuz sunt, după retragerea din circulaţie a navetelor americane, singurele vehicule spaţiale capabile să ducă astronauţi pe ISS şi să îi aducă înapoi pe Terra.

"Sincer, (americanii) au început să ne calce pe nervi cu sancţiunile lor şi ei nu nici măcar nu înţeleg că aceste sancţiuni se vor întoarce contra lor, ca un bumerang", a declarat politicianul rus, citat de agenţia Itar-Tass.

TITLURILE ZILEI

Statele Unite au anunţat luni, în cadrul unei noi serii de sancţiuni contra Rusiei, că vor revizui condiţiile de autorizare a exportului în Rusia pentru o serie de echipamente din domeniul tehnologiei de vârf susceptibile de a fi utilizate în domeniul militar.

Viceministrul pentru Afaceri Externe, Serghei Riabkov, a recunoscut marţi, într-un interviu acordat site-ului gazeta.ru, că aceste sancţiuni ar putea afecta sectorul lansărilor de vehicule spaţiale. El a acuzat Statele Unite că a revenit la practicile utilizate în epoca Războiului Rece, când Occidentul aplica un embargo în privinţa livrărilor de echipamente din domeniul tehnologiei de vârf împotriva fostei Uniuni Sovietice.

Dmitri Rogozin, fostul reprezentant al Rusiei în relaţia cu NATO, figurează din luna martie pe lista americană şi europeană a politicienilor ruşi sancţionaţi.

ISS se află în prezent sub comanda astronautului japonez Koichi Wakata. Alţi cinci astronauţi - trei ruşi şi doi americani - se află la bordul staţiei.

La începutul lunii martie, NASA a suspendat toate contactele cu Rusia, cu excepţia colaborării în programul privind Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici