Dodon, despre Putin: E un lider respectat şi apreciat în întreaga lume, inclusiv în Republica Moldova

Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, a declarat, joi, că Vladimir Putin este unul dintre cei mai influenţi lideri mondiali, la doar o zi după ce preşedintele rus a anunţat că va candida la alegerile prezidenţiale din Rusia ce vor avea loc în 2018, relatează Unimedia.info.

509 afișări
Imaginea articolului Dodon, despre Putin: E un lider respectat şi apreciat în întreaga lume, inclusiv în Republica Moldova

Dodon, despre Putin: E un lider respectat şi apreciat în întreaga lume,inclusiv în Republica Moldova

Într-un interviu acordat pentru agenţia de presă Tass, preşedintele Republicii Moldova a declarat că îl susţine pe Putin la alegerile prezidenţiale din 2018.

”Mă bucur că Vladimir Putin a luat această decizie. El este unul dintre cei mai influenţi lideri mondiali, sub a cărui conducere Rusia a obţinut rezultate extraordinare. Putin a dat ruşilor înapoi demnitatea naţională. Este un lider respectat şi apreciat nu numai în Rusia, ci şi în întreaga lume, inclusiv în Moldova, unde are cel mai înalt rating dintre toţi politicienii străini”, a declarat Dodon.

Liderul de la Chişinău a precizat că decizia lui Putin de a candida pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei este un act de curaj, din moment ce există ”presiuni fără precedent asupra lui şi asupra Rusiei”.

”Vreau să îi urez succes domnului Putin în alegerile prezidenţiale. Sunt încrezător că ruşii vor face o alegere bună şi responsabilă”, a adăugat Dodon.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici