Doi jurnalişti occidentali arestaţi în Burundi au fost eliberaţi

Corespondentul în Africa al cotidianului Le Monde şi fotoreporterul britanic Philip Moore, arestaţi joi în Burundi, au fost eliberaţi, anunţă publicaţia franceză.

204 afișări
Imaginea articolului Doi jurnalişti occidentali arestaţi în Burundi au fost eliberaţi

Doi jurnalişti occidentali arestaţi în Burundi au fost eliberaţi

Jean-Philippe Rémy şi Philip Moore, care fuseseră arestaţi preventiv în cursul unor descinderi efectuate în oraşul Bujumbura, au eliberaţi vineri după-amiază, precizează Le Monde.

Autorităţile burundeze explicaseră că cei doi jurnalişti străini au fost arestaţi pentru că "însoţeau un grup infracţional înarmat".

Jean-Philippe Remy a intrat legal în Burundi pe 19 ianuarie, iar Philip Moore pe 21 ianuarie, a precizat publicaţia Le Monde. "Cei doi au vize şi nu fac altceva decât să-şi exercite meseria, confruntându-se cu toate probleme presupuse de tensiunile în curs din Burundi", a subliniat Le Monde.

Franţa solicitase autorităţilor din Burundi să declanşeze procedurile de eliberare imediată a jurnalistului francez Jean-Philippe Remy şi a fotoreporterului britanic Phillip Moore.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici