Doi români, împuşcaţi de un spaniol (Video)
Doi români au fost răniţi prin împuşcare sâmbătă, în oraşul spaniol San Sebastian de los Reyes, şi se află în stare gravă, a anunţat poliţia, citată de Madridiario, în pagina electronică.
Unul dintre răniţi, un român în vârstă de 33 de ani, prezenta răni la nivelul toracelui, iar starea sa este foarte gravă. Celălalt bărbat, de asemenea român, a fost rănit în zona feţei şi urma să fie supus unei intervenţii chirurgicale.
Potrivit unor surse din cadrul poliţiei, victimele erau conştiente la sosirea serviciilor de urgenţă. Agresorul românilor este un cetăţean spaniol care a fost reţinut.
Primele investigaţii ale poliţiei arată că cei doi români fuseseră angajaţi de agresor pentru realizarea unei lucrări.
Conform ediţiei online a publicaţiei Ecodiario, presupusul agresor a negat însă că el a deschis focul asupra românilor, deşi a recunoscut că a avut o serie de divergenţe cu ei în ceea ce priveşte preţul respectivei lucrări.
Între timp, anchetatorii iau declaraţii de la martori în legătură cu faptele petrecute sâmbătă, în jurul orei 19.40 (18.40 ora României), în apropierea mai multor centre comerciale.
-
Numărul locurilor de muncă vacante, în creştere. În ce domenii îţi poţi găsi un job
Social astăzi, 14:38
Numărul posturilor vacante a crescut cu peste 1.200, de la 6.169 în această săptămână la 7.380 săptămâna viitoare, cele mai multe fiind în Bucureşti şi judeţele Braşov, Iaşi, Cluj, Timiş şi Călăraşi, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). citeşte tot
-
Papa VA FI ASASINAT în decurs de un an! Documentul SECRET calificat drept "delirant" de Vatican
Externe astăzi, 14:20
Un document secret în limba germană, potrivit căruia Papa Benedict al XVI-lea va fi asasinat în următoarele luni, a fost dezvăluit vineri de cotidianul italian Il Fatto Quotidiano şi dezminţit de Vatican, care l-a calificat drept "delirant şi necorespunzător realităţii". citeşte tot





Nu exista comentarii