Donald Trump analizează posibilitatea impunerii de noi taxe vamale pentru importuri din China / Beijingul: "Nu vrem un război comercial, dar nu ne temem să purtăm unul"

Preşedintele american Donald Trump a cerut oficialilor SUA să studieze posibilitatea impunerii de noi taxe vamale suplimentare, în valoare de 100 de miliarde de dolari, care să vizeze produse de import din China, amplificând temerile privind potenţiala izbucnire a unui război comercial.

871 afișări
Imaginea articolului Donald Trump analizează posibilitatea impunerii de noi taxe vamale pentru importuri din China / Beijingul: "Nu vrem un război comercial, dar nu ne temem să purtăm unul"

Donald Trump analizează posibilitatea impunerii de noi taxe vamale pentru importuri din China şi amplifică temerile privind izbucnirea unui război comercial

Într-un comunicat emis joi, Trump a declarat că a ordonat această acţiune "în lumina represaliilor incorecte ale Chinei" la taxele vamale suplimentare introduse săptămâna aceasta de SUA pentru 1.300 de produse de import din China, informează site-ul agenţiei Dpa.

"În loc să-şi remedieze abaterile, China a ales să provoace daune fermierilor şi producătorilor noştri", a afirmat Trump.

"Am dat instrucţiuni USTR (Biroul Reprezentantului SUA pentru Afaceri comerciale, n.red) să analizeze dacă impunerea de taxe suplimentare de 100 de miliarde de dolari ar fi adecvată în cadrul secţiunii 301 şi, dacă da, să identifice produsele în cazul cărora să fie impuse aceste taxe", se afirmă în comunicatul emis de liderul de la Casa Albă.

TITLURILE ZILEI

Ca reacţie la taxele vamale suplimentare introduse de SUA, Beijingul a anunţat miercuri că plănuieşte să introducă tarife speciale pentru produse import din Statele Unite, inclusiv vinuri, fructe, vehicule, avioane, grâu sau soia.

China se declară pregătită să-şi apere interesele comerciale indiferent de costuri

China este pregătită să-şi apere interesele indiferent de costuri într-un potenţial război comercial cu SUA, a comunicat Ministerul Comerţului de la Beijing, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat că analizează posibilitatea introducerii unor taxe vamale de 100 de miliarde de dolari.

"Dacă partea americană ignoră opoziţia Chinei şi a comunităţii internaţionale şi insistă cu practicarea unilateralismului şi a protecţionismului comercial, partea chineză va merge până la capăt indiferent de costuri", se arată într-un comunicat al Ministerului Comerţului.

"Nu vrem un război comercial, dar nu ne temem să purtăm unul", a adăugat Beijingul.

Preşedintele american Donald Trump a cerut oficialilor SUA să studieze posibilitatea impunerii de noi taxe vamale suplimentare, în valoare de 100 de miliarde de dolari, care să vizeze produse de import din China, amplificând temerile privind potenţiala izbucnire a unui război comercial.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici