Donald Trump avertizează: UE trebuie să înceteze abordarea "protecţionistă" faţă de Statele Unite

Uniunea Europeană are o abordare "protecţionistă" faţă de Statele Unite, acuză preşedintele american, Donald Trump, deşi el este acuzat de Bruxelles şi de lideri ai ţărilor europene de o serie de măsuri comerciale controversate.

12390 afișări
Imaginea articolului Donald Trump avertizează: UE trebuie să înceteze abordarea "protecţionistă" faţă de Statele Unite

Donald Trump averitizează: UE trebuie să înceteze abordarea "protecţionistă" faţă de Statele Unite

"Lucrăm la un acord comercial major cu Marea Britanie. Ar putea fi foarte mare şi foarte atrăgător. Locuri de muncă!", a transmis Donald Trump marţi prin Twitter.

"Uniunea Europeană este foarte protecţionistă faţă de Statele Unite. Să înceteze!", a adăugat Donald Trump.

Donald Trump a denunţat în mod repetat surplusul comercial al Germaniei în relaţia cu Statele Unite. Liderul de la Casa Albă a avertizat că ar putea impune taxe vamale companiilor germane. În acelaşi timp, Washingtonul este într-o dispută privind importurile şi exporturile de oţel cu Brazilia, Canada, Uniunea Europeană, China, Japonia şi Mexic.

Planul Administraţiei Donald Trump de a impune tarife suplimentare la importurile de oţel din raţiuni de siguranţă naţională probabil va atrage acţiuni de "protecţie" din partea Uniunii Europene, au atras atenţia de curând surse politice şi din industria de profil.

Donald Trump a decis şi retragerea Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris, atrăgându-şi critici privind încercarea de a le acorda avantaje companiilor americane, care astfel nu vor mai fi obligate să respecte standarde stricte de protejare a mediului înconjurător.

Abordarea protecţionistă a Administraţiei Donald Trump riscă să genereze un "război comercial", a avertizat Camera de Comerţ germană (DIHK). "Trăim într-o lume în care un război comercial nu poate fi exclus", declara recent Volker Treier, şeful Direcţiei pentru relaţii externe a Camerei de Comerţ germane (DIHK). Un avertisment similar a fost lansat de ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici