Donald Trump crede că ameninţarea nord-coreeană e mai importantă decât ingerinţele Rusiei în alegeri

Preşedintele american Donald Trump consideră că ameninţarea nucleară din partea Coreei de Nord este mai importantă decât presupusele ingerinţe ale Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016, a declarat duminică un consilier al Casei Albe, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

432 afișări
Imaginea articolului Donald Trump crede că ameninţarea nord-coreeană e mai importantă decât ingerinţele Rusiei în alegeri

Donald Trump crede că ameninţarea nord-coreeană e mai importantă decât ingerinţele Rusiei în alegeri

Marc Short, director pentru afaceri legislative în cadrul Casei Albe, a răspuns la o întrebare privind opinia lui Trump despre evaluarea comunităţii de informaţii a SUA, potrivit căreia Rusia a încercat să influenţeze alegerile de anul trecut în favoarea lui.

Duminică, Donald Trump a avut o poziţie ambivalentă în privinţa subiectului. Aflat în Vietnam, preşedintele american şi-a declarat susţinerea pentru serviciile secrete, dar a precizat şi că are încredere în sinceritatea liderului rus Vladimir Putin, care a negat acuzaţiile de implicare în scrutinul american.

"El crede că, după ani de investigaţii, zeci de milioane de dolari din partea contribuabililor, nu există dovezi care să ateste faptul că vreun vot a fost afectat de interferenţele Rusiei. Ceea ce încearcă să facă preşedintele acum este să recunoască faptul că ameninţarea cea mai gravă cu care se confruntă SUA este Coreea de Nord, care dezvoltă arme nucleare. Armele nucleare din Coreea de Nord reprezintă o ameninţare mai mare decât faptul că Rusia a cumpărat anunţuri pe Facebook în Statele Unite", a spus Marc Short, într-un interviu pentru televiziunea NBC.

Consilierul Casei Albe a amintit faptul că Trump a promulgat noi sancţiuni împotriva Rusiei, care vizează în special sectorul energetic. Congresul de la Washington a avut în vedere sancţionarea Rusiei după acuzaţiile privind presupusa ei ingerinţă în scrutinul prezidenţial american, precum şi pentru anexarea Crimeii şi sprijinul acordat separatiştilor proruşi din estul Ucrainei.

"Nu negăm sau spunem că nu este importantă această chestiune. Tot ce spunem este că ar fi un lucru pozitiv dacă putem convinge Rusia să ne fie partener pentru a preveni dezvoltarea armelor nucleare de către Coreea de Nord şi pentru a oferi pacea în Siria", a mai spus Marc Short.

Donald Trump a declarat că un acord între Washington şi Moscova în privinţa situaţiei din Siria ar salva multe vieţi omeneşti. Preşedintele american a mai spus că Rusia ar putea ajuta SUA în soluţionarea crizei nord-coreene.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici