Donald Trump şi Greta Thunberg se vor afla faţă în faţă la Forumul Economic de la Davos

Peşedintele american Donald Trump şi activista pentru mediu Greta Thunberg se vor afla marţi faţă în faţă la Forumul Economic de la Davos, Elveţia, principala temă a întâlnirii din acest an fiind schimbările climatice şi modul în care acestea afectează lumea.

749 afișări
Imaginea articolului Donald Trump şi Greta Thunberg se vor afla faţă în faţă la Forumul Economic de la Davos

Donald Trump şi Greta Thunberg se vor afla faţă în faţă la Forumul Economic de la Davos

Peşedintele american Donald Trump, adolescenta suedeză Greta Thunberg, şeful Uber Dara Khosrowshahi, noul director al FMI Kristalina Georgieva, cancelarul german Angela Merker sau preşedintele Băncii Centrale Europene Christine Lagarde se numără printre oaspeţi.

Principala temă a întâlnirii din acest an sunt schimbările climatice şi modul în care acestea afectează lumea, analiştii aşteptându-se ca Trump să conteste această abordare.

Pentru ediţia din acest an Donald Trump este socotit drept principala atracţie a evenimentului, iar activista de mediu Greta Thunberg este aşteptată să vină cu mesaje puternice, după ce a ajuns în Alpi folosind transportul în comun.

Trump va transmite marţi ceea ce organizatorii descriu drept o adresă specială, oferind brandului său de populism participanţilor care reprezintă guvernele, companiile, băncile centrale şi organizaţiile transnaţionale.

Două ore mai târziu, Thunberg - Persoana Anului 2019 potrivit revistei Time - va deschide o dezbatere despre cum se poate evita o „apocalipsă climatică”.

Preşedintele Donald Trump a părut că o ia peste picior pe Thunberg, afirmând în septembrie, la summitul ONU privind acţiunile climatice, despre acesta că pare o "fată foarte fericită pe care o aşteaptă un viitor strălucit şi extraordinar".

Preşedintele american a exprimat în multe rânduri faptul că este sceptic în privinţa schimbărilor climatice provocate de oameni, iar administraţia sa a refuzat să facă din acest lucru o prioritate.

Ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, nu va participa la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos din această săptămână, deoarece organizatorii săi au „schimbat brusc agenda”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al ministerului de externe.

"El a fost programat să participe ... dar au schimbat brusc programul şi nu am fost de acord cu programul. Deci nu va participa la Davos", a spus Abbas Mousavi la o conferinţă săptămânală televizată.

World Economic Forum a fost lansat în 1971 pentru a îmbunătăţi starea lumii. În jur de o treime dintre participanţi vin din mediul de afaceri, printre care conducători de companii precum Coca-Cola, Goldman Sachs şi IBM, alături de finanţistul George Soros, fostul premier britanic Tony Blair, Mark Zuckerberg, creatorul facebook sau liderul formaţiei U2 Bono.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici