Două drone neidentificate, doborâte în apropierea bazei aeriene ruse Hmeimim din Siria

Apărarea antiaeriană de la baza aeriană rusă Hmeimim din Siria a doborât două drone neidentificate în ultimele aproximativ 24 de ore, a declarat un purtător de cuvânt al bazei, potrivit site-ului agenţiei de ştiri Tass.

779 afișări
Imaginea articolului Două drone neidentificate, doborâte în apropierea bazei aeriene ruse Hmeimim din Siria

Două drone neidentificate, doborâte în apropierea bazei aeriene ruse Hmeimim din Siria

"Sâmbătă, 21 iulie, la căderea întunericului, apărarea antiaeriană rusă de la baza aeriană Hmeimim a detectat o ţintă aeriană de dimensiuni mici - o dronă neidentificată - la o distanţă considerabilă, care zbura spre bază. Apărarea antiaeriană de la Hmeimim a distrus ţinta", a declarat purtătorul de cuvânt.

Oficialul rus a adăugat că, duminică dimineaţă, "o altă dronă neidentificată care venea dinspre sud-vest a fost distrus la oarecare distanţă de bază".

Purtătorul de cuvânt a precizat că operaţiunile la baza Hmeimim au continuat să se desfăşoare normal şi nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale în urma celor două incidente.

Rusia, unul din principalii aliaţi ai Administraţiei de la Damasc, are în Siria o bază navală permanentă la Tartus şi o bază aeriană la Hmeimim.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici