Două minore pregăteau pe internet un atentat în Paris, la patru luni de la atacul de la Bataclan

Două minore, în vârstă de 15, respectiv 17 ani, au fost inculpate în Franţa pentru că au ameninţat pe internet că vor comite un atentat într-o sală de concert pariziană, la patru luni după atacul de la Bataclan, informează Le Figaro.

3295 afișări
Imaginea articolului Două minore pregăteau pe internet un atentat în Paris, la patru luni de la atacul de la Bataclan

Două minore pregăteau pe internet un atentat în Paris, la patru luni de la atacul de la Bataclan

Cele două tinere s-au prezentat vineri în faţa unui judecător şi au fost puse sub acuzare pentru asociere criminală în legătură cu o organizaţie teroristă.

Cea mai mică dintre ele a fost plasată în detenţie provizorie, iar cea de 17 ani sub control judiciar.

Patru adolescente, care schimbau între ele mesaje prin reţeaua de socializare Facebook, în care afirmau că vor să comită un atentat, au fost reţinute miercuri de anchetatorii Direcţiei Generale privind Securitatea Internă (DSGI). Două dintre ele au fost eliberate.

Anchetatorii au supectat că tinerele pregăteau un atentat care viza o sală de concert din Paris. Ele afirmau că vor să comită atentate "asemănătoare cu cele din data de 13 noiembrie", potrivit unei surse din cadrul poliţiei.

Potrivit Parchetului din Paris, la momentul în care au fost reţinute adolescentele nu au fost găsite arme sau substanţe explozive, fiind vorba despre "un proiect" de atac. Două dintre fete, care erau surori, nu s-au întâlnit niciodată cu celelalte, care, de asemenea, nu se cunoşteau. Toate cele patru adolescente locuiesc "în oraşe diferite".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici