Duma de Stat din Rusia interzice adopţia copiilor ruşi de către americani

Duma de Stat a aprobat miercuri, în a doua lectură, proiectul de lege privind interzicerea adopţiei copiilor ruşi de către cetăţeni americani, drept reacţie la "legea Magniţki", adoptată de către Congresul american.

311 afișări
Imaginea articolului Duma de Stat din Rusia interzice adopţia copiilor ruşi de către americani

Duma de Stat din Rusia interzice adopţia copiilor ruşi de către americani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Deputaţii au aprobat, cu 400 de voturi pentru şi patru voturi contra, proiectul de lege care prevede sancţiuni împotriva tuturor străinilor vinovaţi de încălcări ale drepturilor cetăţenilor ruşi, precum şi măsuri ce vizează ONG-urile cu finanţare americană.

Textul urmează să fie aprobat în a treia lectură, o procedură formală, şi prezentat, ulterior, în faţa Consiliului Federaţiei (Camera superioară a parlamentului federal rus).

Preşedintele rus, Vladimir Putin, care va participa, joi, la o importantă conferinţă de presă, încă nu şi-a exprimat părerea cu privire la acest proiect de lege.

Textul aprobat vineri este o versiune modificată, cu sancţiuni sporite, a proiectului adoptat în prima lectură, după promulgarea "legii Magniţki" în SUA.

Această lege, adoptată de către Congresul american, interzice intrarea pe teritoriul SUA şi blocarea activelor ale oficialilor ruşi, implicaţi în cazul decesului în detenţie a juristului rus Serghei Magniţki, pentru a preveni viitoarele încălcări ale dreptului omului.

Serghei Magniţki a decedat din cauza violenţelor şi a lipsei de îngrijiri mediale, după ce a fost arestat pentru denunţarea afacerilor ilegale ale unor miniştri ruşi de Interne.
Adoptarea "legii Magniţki" de către SUA a provocat reacţii politice negative în Rusia.

Prima versiune a proiectului de lege rus prevedea interzicerea de a intra în Rusia şi blocarea activelor pentru americanii care au încălcat drepturi ale cetăţenilor ruşi.

Amendamentele adăugate miercuri interzic americanilor de a adopta copii ruşi şi pun capăt activităţii agenţiilor pentru adopţie.

Alte amendamente prevăd suspendarea activităţii ONG-urilor "politice" cu finanţare americană şi interzic cetăţenilor americani de a conduce sau de a fi membri ai unor ONG-uri politice.

De asemenea, au fost extinse domeniile de aplicare ale primelor măsuri împotriva celor care au încălcat drepturile cetăţenilor ruşi: pasibili de restricţii vor fi persoanele din întreaga lume, nu doar cele din SUA.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici