Echipa lui Donald Trump cere oprirea numărătorilor în state cheie. Ce zic judecătorii şi care ar putea fi repercusiunile

  • Reuters a schiţat câteva scenarii posibile cu privire la numărătoarea voturilor în statele cheie
  • Echipa lui Trump a cerut Curţii de Revendicări din Michigan să oprească numărtoarea până când un inspector electoral va ajunge la fiecare birou de numărare a voturilor.
  • În Pennsylvania, republicanii i-au acuzat pe oficiali că au numărat voturile venite prin e-mail mai devreme, oferindu-le alegătorilor care au nu au înregistrat votul corect, şansa să re-voteze.
2051 afișări
Imaginea articolului Echipa lui Donald Trump cere oprirea numărătorilor în state cheie. Ce zic judecătorii şi care ar putea fi repercusiunile

Echipa lui Donald Trump cere oprirea numărătorilor în state cheie. Ce zic judecătorii şi care ar putea fi repercusiunile

Ştim foarte bine că nici dacă Joe Biden va ajunge primul la 270 de voturi din partea colegiului electoral, cursa nu se va sfârşi.

Reuters a schiţat câteva scenarii posibile cu privire la numărătoarea voturilor în statele cheie, care ar putea decide mai devreme cine va fi următorul preşedinte al Statelor Unite.

Michigan

Miercuri, echipa lui Donald Trump a dat în judecată oficialii electorali din Michigan şi a cerut oprirea numărătorilor.

Echipa lui Trump a cerut Curţii de Revendicări din Michigan să oprească numărtoarea până când un inspector electoral va ajunge la fiecare birou de numărare a voturilor. De asemenea, echipa a cerut ca buletinele de vot deja numărate să fie revizuite, dacă nu au fost deschise în prezenţa unui inspector electoral.

Pennsylvania

Curtea din Pennsylvania se luptă cu oficialii republicani care marţi au dat în judecată biroul electoral din Montgomery County, aflat la graniţă cu Philadelphia. Republicanii i-au acuzat pe oficiali că au numărat voturile venite prin e-mail mai devreme, oferindu-le alegătorilor care au greşit ceva în depunerea votului, şansa să re-voteze. Judecătorul Timothy Savage din Philadelphia a spus că este sceptic.

Într-un alt proces, echipa lui Trump a cerut unui judecător să oprească numărătoarea voturilor în Pennsylvania, spunând ca li s-a interzis accesul şi n-au putut observa procesul de numărare a voturilor. Între timp, republicanii i-au acuzat pe oficiali că au numărat voturile venite prin e-mail mai devreme, oferindu-le alegătorilor care au nu au înregistrat votul corect, şansa să re-voteze. 

Curtea Supremă s-ar putea să revizuiască acest caz şi să decidă eliminarea voturilor venite mai târziu.

Georgia

Echipa lui Trump a dat în judecată şi birourile electorale din Chatham County, Georgia. Spre deosebire de Pennsylvania şi Michigan, de data aceasta echipa lui Trump nu cere oprirea numărătorii ci acuză oficialii electorali că au amestecat buletinele de vot valide cu buletinele de vot primite la o zi după alegeri. Ei au cerut judecătorilor să dea un ordin conform cărora voturile venite mai târziu să fie spearate şi excluse de la numărătoare.

Între timp, un judecător din Georgia a respins cazul. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici