Echipele de intervenţie ruse au recuperat 64 de cadavre din epava navei scufundate în Volga

Echipele de intervenţie ruse au scos la suprafaţă 41 de cadavre din epava navei scufundate în fluviul Volga, anunţă filiala regională a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.

1187 afișări
Imaginea articolului Echipele de intervenţie ruse au recuperat 64 de cadavre din epava navei scufundate în Volga

Echipele de intervenţie ruse au recuperat 64 de cadavre din epava navei scufundate în Volga (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Până acum au fost scoase la suprafaţă 64 de cadavre", a comunicat filiala locală a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.

Mai mult de 100 de persoane, printre care se numără şi mulţi copii, au murit probabil după scufundarea navei Bulgaria în Volga, serviciile de salvare afirmând că şansele de găsire a unor supravieţuitori sunt "infime".

Echipele de salvare au anunţat luni dimineaţă că au recuperat 80 de supravieţuitori în urma accidentului, sugerând luni că operaţiunea de salvare se transformă deja în misiune de recuperare a victimelor.

"După examinarea navei de către scafandri, s-a constatat că din păcate nu sunt şanse să fie supravieţuitori", a declarat ministrul pentru Situaţii de Urgenţă, Serghei Şoigu.

Ministrul a precizat că 208 persoane se aflau la bordul navei Bulgaria, dintre care 25 erau la bord clandestin. Ambarcaţiunea avea o capacitate de 120 de persoane.

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a ordonat verificarea tuturor mijloacelor de transport din Rusia, după naufragiul de pe fluviul Volga.

Nava Bulgaria, la bordul căreia se aflau şi 60 de copii, s-a scufundat duminică dimineaţă în republica rusă Tatarstan, la 800 de kilometri est de Moscova, în condiţii de furtună şi ploi torenţiale.

"Acest accident nu ar fi trebuit să se întâmple nici măcar în condiţii meteo dezastruoase dacă regulile de siguranţă ar fi fost respectate", a subliniat Medvedev.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, nava şi-a început croaziera în pofida defectării motorului principal de pe partea stângă şi deşi se înclina spre dreapta.

Parchetul General rus a constatat numeroase încălcări ale reglementărilor pe nava Bulgaria, constuită în 1955 în Cehoslovacia.

"Nava era în serviciu de 56 de ani. A fost reparată în totalitate acum 30 de ani. Nu avea licenţă pentru transportul pasagerilor, motorul stâng era în pană şi era suprasolicitat", precizează Parchetul.

Nava s-a scufundat într-o zonă în care apa are 20 de metri adâncime.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici