- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life
- Ştiinţă
- Noua Constituţie
- BAC 2013
- Revista presei
- Politicieni
- ZOOM
Emisiunea care arată ultima zi din viaţa unui condamnat la moarte. Ce dorinţe i se împlinesc - VIDEO
Un show care urmează să fie difuzat în curând prezintă ultimele 24 de ore din viaţa unui condamnat la moarte. Un duş fierbinte, o masă în valoare de 40 de dolari şi alegerea modului în care va fi executat sunt ultimele lucruri pe care statul american i le oferă.
Pedeapsa capitală, care stârneşte controverse mari în SUA, este analizată din punctul de vedere al condamnatului care se află în faţa sentinţei în emisiunea care va fi difuzată pe posturile TLC şi Discovery, informează Daily Mail.
Unul dintre gardieni a menţionat că "în ultima zi, condamnatul la moarte are mai multe privilegii decât un deţinut obişnuit".
Ultima masă a lui este una specială, iar închisorile oferă un prânz în valoarea de maxim 40 de dolari în Florida sau 15 dolari în Oklahoma.
Unul dintre bucătării care se ocupă de aceste mese, Brian Price, a început să lucreze pentru condamnaţii la moarte în timp ce era la închisoare ispăşind o pedeapsă de 15 ani. Până acum, el a realizat 189 de astfel de prânzuri.
"Imaginaţi-vă ce trece prin mintea lor. «Asta e ultima mea masă». Condamnaţii la moarte nu au posibilitatea să aleagă în fiecare zi ce vor mânca, dar ultimul prânz îl aleg ei. E o alegere pe care nu au făcut-o în ultimii zeci de ani", a spus Price.
După prânz, condamnaţii la moarte au dreptul la un ultim telefon. Un gardian formează numărul şi îi dă condamnatului telefonul, în celulă, pentru a vorbi, ultima dată, cu cine doreşte. "După ultimul telefon, nu mai poţi vorbi cu nimeni, doar cu preotul. E o fază foarte traumatică", a spus unul dintre gardieni.
Condamnaţii la moarte au posibilitatea să aleagă şi cum vor muri, cu injecţie letală, prin spânzurare sau în faţa plutonului de execuţie.
În cazul plutonului de execuţie, condamnatul este legat de un scaun, şi cinci oameni ai legii trag în el. Patru dintre puşti sunt încărcate iar una are gloanţe oarbe. Această metodă este folosită pentru ca nimeni să nu ştie cine l-a executat cu adevărat pe condamnat. Ultimul care a ales plutonul de execuţie a fost Ronnie Lee Gardner, din Utah, în 2010.
Şi spânzurarea rămâne o opţiune. Ultimul care a ales acest mod a fost Billy Delaware, în 1996. El a explicat de ce nu a ales injecţia letală. "Nu îi las pe ei să mă pună la culcare", a spus el.
Pedeapsa capitală este legală în 24 de state ale Americii. Anul acesta, 15 prizonieri au fost executaţi.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
-
Biserica Greco-Catolică cere să fie trecută în Constituţie la constituirea şi modernizarea statului
Social astăzi, 14:48
Biserica Greco-Catolică cere să fie menţionată în Constituţie la articolul privind rolul Bisericii Ortodoxe şi al Casei Regale "în constituirea şi modernizarea statului român", solicitând totodată ca libertatea religioasă să fie definită "urmând exemplul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului". citeşte tot
-
Cum şi-a respectat Obama promisiunile făcute la Berlin în 2008
Externe astăzi, 14:40
Barack Obama, care a electrizat în campania din 2008 pentru Casa Albă aproximativ 200.000 de berlinezi, încarnând schimbarea, revine miercuri la Berlin, după ce a încercat timp de cinci ani să îmblânzească forţe ce caută, în Statele Unite sau în alte locuri, să blocheze calea. citeşte tot





www.pzonline.ro - Noul site oficial al ziarului Pretul Zilei ! mii de anunturi
Oricum e mai mult decat au oferit ei victimelor. Cu exceptia celor care ajung aici dintr-o greseala a sistemului de justitie, restul si-o merita asa ca nu ii deplang.
ptr andrei . mai nou , premiul nobel PTR PACE !!!! li se da criminalilor in AVANS - vezi obama !!!