Emmanuel Macron se va întâlni cu Vladimir Putin pe data de 19 august, cu doar câteva zile înainte de summitul G7

Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să se întâlnească la Fort de Bregancon cu omologul său rus, Vladimir Putin, pe data de 19 august, cu doar câteva zile înainte de summitului G7, care este programat să se desfăşoare la Biarritz, Franţa, informează agenţia Bloomberg.

624 afișări
Imaginea articolului Emmanuel Macron se va întâlni cu Vladimir Putin pe data de 19 august, cu doar câteva zile înainte de summitul G7

Emmanuel Macron se va întâlni cu Vladimir Putin pe data de 19 august, cu doar câteva zile înainte de summitul G7

"Mă pregătesc pentru o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin, care va avea la loc în câteva săptămâni la Fort de Bregancon. Va avea loc pe 19 august", a declarat Macron la postul BFM TV.

Macron, care s-a întâlnit cu Putin în cursul summitului G20 din Japonia, care a avut loc luna trecută, a afirmat încă de atunci că intenţionează să aibă o întrevedere cu liderul de la Moscova înainte de summitul G7. Preşedintele francez a mai spus atunci că este "indispensabil" ca Franţa să preia iniţiativa în contextul în care ţara pe care o conduce deţine preşedinţia G7.

"Cred că în cadrul G7 este esenţial să avem această iniţiativă (cu Rusia) ... pentru a explora toate formele de cooperare în ceea ce priveşte teme precum destabilizare sau conflict, fără naivitate, dar fără să închidem uşa", a mai afirmat Macron în acel moment.

Liderul de la Paris a participat tot sâmbătă la funeraliile lui Beji Caid Essebsi, primul preşedinte al Tunisiei ales în mod democratic.

Rusia a participat la formatul Grupul celor Opt (G8), care însă a fost transformat în formatul G7 după excluderea Moscovei în 2014, ca urmare a anexării regiunii ucrainene Crimeea de către Rusia. Ediţia de acest an a G7 se va desfăşura în perioada 24-26 august la Biarritz, Franţa.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici