Erupţie spectaculoasă a vulcanului Lokon din Indonezia, care nu a afectat însă zborurile
Vulcanul indonezian Lokon a cunoscut duminică cea mai spectaculoasă erupţie din ultimele săptămâni, proiectând nori enormi de cenuşă la 3.500 de metri altitudine, au anunţat autorităţile.
Erupţie spectaculoasă a vulcanului Lokon din Indonezia, care nu a afectat însă zborurile (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Vulcanul a intrat în erupţie în această dimineaţă şi este vorba despre cea mai mare erupţie de la sfârşitul lui iunie", a declarat pentru AFP un oficial din cadrul serviciilor de vulcanologie din Indonezia, Kristianto.
"Am cerut aeroportului să fie în stare de alertă pentru că cenuşa se va ridica. Dar până în prezent zborurile nu sunt afectate", a declarat el.
"Vulcanul este în continuare în faza sa de erupţie. Nu putem să prevedem dacă activitatea vulcanică va încetini sau dacă vor mai fi erupţii".
Peste 5.200 de persoane au fugit din jurul vulcanului de la erupţia care a început joi, cu roci, lavă şi cenuşă aruncate la peste un kilometru înălţime.
Alerta a fost ridicată la nivelul maxim după ce activitatea vulcanului, care are o altitudine de 1.580 de metri şi este situat în nordul insulei Sulawesi, a crescut semnificativ în intensitate în iunie.
Joi seara, o erupţie mai puternică decât altele "a proiectat cenuşă, nisip şi roci la o înălţime de 1.500 de metri", potrivit lui Kristianto. Vegetaţia luase foc pe o rază de 500 de metri în jurul vulcanului.
Noi erupţii, mai puţin importante, s-au produs vineri dimineaţa.
Aproximativ 28.000 de persoane locuiesc în împrejurimile vulcanului Lokon, unul dintre cei mai activi din regiune. El a intrat în erupţie şi în 1991, provocând moartea unui turist elveţian, apoi în 2002.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic astăzi, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Nu exista comentarii