Eurodeputatul Jobbik Bela Kovacs, investigat pentru spionarea UE în favoarea Rusiei

Biroul Procurorului-şef al Ungariei a anunţat că a cerut preşedintelui Parlamentului European (PE) să ridice imunitatea parlamentară a eurodeputatului Jobbik Bela Kovacs, suspectat că spionează instituţii europene în favoarea Rusiei, potrivit ziarului Magyar Nemzet.

3733 afișări
Imaginea articolului Eurodeputatul Jobbik Bela Kovacs, investigat pentru spionarea UE în favoarea Rusiei

Eurodeputatul Jobbik Bela Kovacs, investigat pentru spionarea UE în favoarea Rusiei (Imagine: www.europarl.europa.eu)

Un purtător de cuvânt al Biroului, Geza Fazekas, a declarat pentru ziar, citând surse anonime, că Biroul pentru Protecţia Constituţiei a întocmit un dosar pe numele deputatului european Bela Kovacs pentru spionarea instituţiilor europene.

Kovacs este acuzat de faptul că ar conspira împreună cu diplomaţi din Rusia, călătorind la Moscova lunar.

Soţia sa are dublă cetăţenie ruso-austraică şi ar fi lucrat pentru KGB, potrivit ziarului.

Biroul Central al Procurorului-şef a demarat o investigaţie cu privire la comiterea unor infracţiuni pasibile de o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între doi şi opt ani, a precizat Fazekas.

TITLURILE ZILEI

El a adăugat că acest caz este "clasificat" şi nu poate dezvălui informaţii suplimentare.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici