Eurostat: Peste un sfert din copiii din UE, la risc de sărăcie. În România sunt peste jumătate

Mai mult de un sfert dintre copiii din Europa sunt expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială, ponderea celor aflaţi în această situaţie fiind cea mai mare în România - 51 la sută, potrivit unui raport Eurostat.

3166 afișări
Imaginea articolului Eurostat: Peste un sfert din copiii din UE, la risc de sărăcie. În România sunt peste jumătate

Eurostat: Peste un sfert din copiii din UE, la risc de sărăcie. În România sunt peste jumătate (Imagine: Radu Chindris/ Arhiva Mediafax Foto)

Datele din raport sunt date publicităţii de Biroul de Informare al Parlamentului European în Romania, marţi, când deputaţii europeni au votat o rezoluţie ce îndeamnă ţările UE să stimuleze eforturile de combatere a sărăciei în rândul copiilor şi a inegalităţilor sociale. Aceştia mai recomandă ca statele membre să garanteze copiilor acces la educaţie gratuită şi de calitate.

Textul a fost aprobat cu 569 voturi "pentru", 77 "împotrivă" şi 49 de abţineri.

Conform Convenţiei ONU privind drepturile copilului, toţi copiii ar trebui să aibă garantat dreptul la educaţie, servicii de sănătate, locuinţe, timp liber şi un regim alimentar echilibrat.

Cu toate acestea, în Europa, aproximativ 26 de milioane de copii (sub 18 ani) riscă sărăcia şi excluziunea socială, potrivit unui raport Eurostat pe 2014. Acest număr reprezintă 27,7% din totalul copiilor din UE.

Copiii care trăiesc în sărăcie pot fi găsiţi în fiecare stat UE, chiar dacă procentele variază.

Copiii riscă sărăcia cel mai mult în România (51%), Bulgaria (45,2%) şi Ungaria (41,4%), în timp ce procentul este mult mai mic în ţări precum Danemarca (14,5%), Finlanda (15,6%) şi Suedia (16,7%).

Problema malnutriţiei în rândul copiilor este, de asemenea, în creştere în Europa. Potrivit UNICEF, procentul de copii care nu îşi pot permite să mănânce carne sau peşte o dată la cel puţin două zile s-a dublat în Estonia, Grecia şi Italia (din 2008).

Sărăcia nu este doar o chestiune de bani. Pe lângă imposibilitatea de a acoperi nevoile de bază ale copiilor, cum ar fi alimentele, îmbrăcămintea şi locuinţa, sărăcia mai înseamnă şi excluziunea socială sau lipsa de acces la sănătate şi educaţie de calitate. Copiii care trăiesc cu părinţii singuri, în special mame singure, sunt supuşi unui risc mai mare de sărăcie, se mai arată în comunicatul Biroului de Informare al Parlamentului European în Romania.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici