Video EXPLOZIE puternică în centrul Istanbulului: Erdogan anunţă că este vorba de un atac sinucigaş comis de un sirian. Cel puţin zece persoane au murit şi alte 15 au fost rănite - VIDEO

O explozie puternică s-a produs marţi dimineaţă în cartierul turistic Sultanahmet din centrul Istanbulului, a relatat agenţia de presă Dogan. Biroul guvernatorului din oraş, citat de cotidianul Hurriyet în ediţia online, a anunţat că cel puţin zece persoane au murit şi alte 15 au fost rănite în explozie.

19874 afișări

UPDATE 14:50 - UE afirmă că susţine Turcia în lupta împotriva extremismului, după explozia de la Istanbul

Uniunea Europeană (UE) afirmă că susţine Turcia în lupta împotriva "tuturor formelor de terorism", după explozia care a avut loc marţi în centrul Istanbulului, relatează AP în pagina electronică.

Înaltul reprezentant UE pentru Politică Externă Federica Mogherini a apreciat marţi că ambele părţi "trebuie să-şi intensifice eforturile în lupta împotriva violenţei extremiste" şi a subliniat că acest obiectiv a fost stabilit drept o prioritate la summitul UE-Turcia, în noiembrie, la Bruxelles.

UPDATE 14:30 - Erdogan: Explozia din Istanbul, un atac sinucigaş comis de un sirian

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că explozia din Istanbul de marţi, soldată cu cel puţin zece morţi şi 15 răniţi, a fost cauzată de un atac sinucigaş comis de un cetăţean sirian, informează site-ul publicaţiei Hurriyet.

Potrivit ultimului bilanţ furnizat de biroul guvernatorului din Istanbul, cel puţin zece persoane au murit şi 15 au fost rănite în explozia petrecută marţi dimineaţă în piaţa Sultanahmet, din centrul turistic al Istanbulului.

Printre victimele deflagraţiei se află şi turişti, conform primelor informaţii. Cel puţin şase germani, un norvegian şi un peruvian au fost răniţi în explozie, potrivit agenţiei turce Dogan.

UPDATE 14:00 - Opt străini, răniţi în explozia de la Istanbul

Cel puţin şase germani, un norvegian şi un peruvian au fost răniţi în explozia care a avut loc marţi într-o zonă turistică din Istanbul, potrivit agenţiei turce Dogan, citată de AP în pagina electronică.

Un purtător de cuvânt al Ministerului norvegian de Externe a anunţat, la Oslo, că acţionează împreună cu Ambasada din Turcia pentru a verifica informaţii cu privire la rănirea unor norvegieni.

Autorităţile de la Berlin nu au confirmat informaţia difuzată de asemenea de către CNN Turk potrivit căreia şase germani au fost răniţi în explozia din cartierul Sultanahmet, o destinaţie - în centrul Istanbulului - populară în rândul turiştilor, potrivit DPA.

Însă Ministerul german de Externe îşi îndeamnă cetăţenii să evite adunările publice în principalele oraşe din Turcia, potrivit agenţiei germane.

Ministerul a avertizat, de asemenea, într-un mesaj postat pe site, că alte confruntări violente şi "atacuri teroriste" sunt aşteptate în întreaga Turcie, potrivit AP.

Un purtător de cuvânt al Ministeului sud-coreean de externe a declarat pentru presă, printr-un mesaj text, că un sud-coreean a fost rănit la o mână în explozie.

Potrivit postului de televiziune CNN Turk, explozia s-a produs lângă Obeliscul lui Theodosius din piaţa turistică Sultanahmet.

Cauza exploziei nu este cunoscută deocamdată, dar poliţiştii par să privilegieze ipoteza unui atac cu bombă, precizează agenţia Dogan în pagina online.

Mai multe ambulanţe, maşini de poliţie şi camioane de pompieri au fost trimise la locul exploziei, iar o anchetă a fost demarată.

Turcia a fost vizată de două atacuri cu bombă majore anul trecut. Peste 30 de persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaş revendicat de gruparea Stat Islamic în oraşul Suruc, din apropierea frontierei cu Siria, în iulie.

În octombrie, un dublu atentat cu bombă comis lângă gara centrală din Ankara, cu ocazia unui miting pentru pace, s-a soldat cu peste 100 de morţi, acesta fiind cel mai sângeros atac din Turcia. Parchetul turc a precizat că atacul a fost comis de o celulă locală a reţelei Stat Islamic.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici