Extremiştii de dreapta au încercat să pătrundă în clădirea Parlamentului german

  • Un grup de extremişti germani au rupt cordoanele de poliţie şi au încercat să pătrundă în clădirea parlamentului din Berlin
  • Extremiştii participau la un marş împotriva impunerii purtării măştii pentru evitarea răspândirii COVID-19
  • Poliţia a arestat 300 de persoane
1129 afișări
Imaginea articolului Extremiştii de dreapta au încercat să pătrundă în clădirea Parlamentului german

Extremiştii de dreapta au încercat să pătrundă în clădirea Parlamentului german

Extremiştii de dreapta au încercat sâmbătă să pătrundă în clădirea parlamentului german, după un protest faţă de restricţiilor pandemice ale ţării, dar au fost interceptaţi de poliţie şi îndepărtaţi cu forţa, scrie AFP. 

Incidentul a avut loc după o demonstraţie de o zi întreagă la care au participat zeci de mii de oameni ce se opun purtării de măşti şi a altor măsuri guvernamentale destinate opririi răspândirii noului coronavirus.

Poliţia le-a ordonat protestatarilor să oprească marşul, după ce participanţii au refuzat să respecte regulile de distanţare socială. 

Nemulţumiţi, sute de persoane care arborau steaguri ale Reich-ului German din 1871-1918 şi alte bannere de extremă dreaptă, au alergat spre clădirea Reichstag şi au reuşit să urce pe scări înainte de a fi opriţi de forţele de ordine. 

Poliţia a confirmat pe Twitter că mai multe persoane au rupt un cordon în faţa Parlamentului şi „au ajuns pe scara clădirii Reichstag, dar nu în clădire”.

„Pietre şi sticle au fost aruncate asupra colegilor noştri”, a spus poliţia, care a adăugat că a fost nevoie să folosească forţa pentru a-i înlătura. 

Anterior, mii de extremişti de extremă dreaptă aruncaseră sticle şi pietre în poliţiştii care se aflau în faţa Ambasadei Rusiei. 

Poliţia a reţinut aproximativ 300 de persoane pe parcursul zilei.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici