Financial Times: Liderii UE pregătesc blocarea temporară a negocierilor cu Marea Britanie pe tema Brexit

Liderii Uniunii Europene intenţionează să aprobe, în cursul summitului programat săptămâna viitoare, demararea discuţiilor interne pe tema relaţiilor post-Brexit cu Marea Britanie, dar ar urma să blocheze negocierile cu Londra până la înregistrarea de progrese suficiente, informează Financial Times.

1989 afișări
Imaginea articolului Financial Times: Liderii UE pregătesc blocarea temporară a negocierilor cu Marea Britanie pe tema Brexit

Financial Times: Liderii UE pregătesc blocarea temporară a negocierilor cu Marea Britanie pe tema Brexit

 

În momentul de faţă, negocierile Londra-Bruxelles se axează pe condiţiile ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. În a doua etapă, ar urma să fie negociate viitoarele relaţii bilaterale. Guvernul Theresa May ar vrea lansarea rapidă a negocierilor pe tema viitoarelor relaţii bilaterale, dar liderii europeni aşteaptă progrese suficiente înainte de a trece la această etapă.

Potrivit unui proiect de document obţinut de Financial Times, în cursul summitului Consiliului European, programat la Bruxelles pe 21-22 octombrie, liderii UE vor stabili lansarea discuţiilor interne pe tema relaţiilor cu Marea Britanie post-Brexit, dar vor refuza demararea etapei a doua a negocierilor cu Londra până când nu vor fi înregistrate "progrese suficiente".

"Concluziile summitului, elaborate de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, vor fi un regres puternic pentru Londra, care a lansat un apel adresat liderilor UE de a-i oferi negociatorului pe tema Brexit un mandat mai flexibil în scopul depăşirii impasului", notează Financial Times.

Donald Tusk a discutat deja textul cu liderii celor 27 de state membre UE, dar diplomaţi de la Bruxelles cred că pot exista mici modificări de conţinut.

Proiectul de document obţinut de FT observă că există concluzii bune în unele domenii ale negocierilor - în principal în privinţa drepturilor cetăţenilor -, dar atrage atenţia că încă nu se poate spune că progresele sunt "suficiente".

Proiectul sugerează că liderii europeni vor "reanaliza stadiul progreselor" în negocieri la summitul din decembrie.

Donald Tusk avertiza marţi că Uniunea Europeană va trebui să reanalizeze strategia privind Brexit dacă Marea Britanie nu îşi va îmbunătăţi semnificativ propunerile adresate Bruxellesului. "Auzim că Guvernul britanic se pregăteşte pentru scenariul ieşirii din UE fără un acord privind viitoarea relaţie bilaterală. Uniunea Europeană nu lucrează la un astfel de scenariu. Noi negociem cu bună credinţă şi sperăm că până în decembrie vor fi înregistrate suficiente progrese" pentru a trece la negocierea viitoarelor relaţii, a declarat Donald Tusk. "Cu toate acestea, dacă vom descoperi că discuţiile continuă într-un ritm lent şi că nu sunt înregistrate progrese, atunci, alături de prietenii noştri britanici, va trebui să ne gândim ce direcţie vom urma", a spus Tusk.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici