Fostul preşedinte din El Salvador a fost condamnat la zece ani de închisoare

Antonio Saca, fost preşedinte din El Salvador în perioada 2004-2009, a fost condamnat miercuri la zece ani de închisoare după ce a pledat vinovat de spălare de bani şi delapidarea a peste 300 de milioane de dolari din bugetul de stat, relatează Reuters.

214 afișări
Imaginea articolului Fostul preşedinte din El Salvador a fost condamnat la zece ani de închisoare

Fostul preşedinte din El Salvador a fost condamnat la zece ani de închisoare

Saca, în vârstă de 53 de ani, a fost arestat în anul 2016 în timpul nunţii fiului său. Acesta a pledat vinovat luna trecută pentru toate capetele de acuzare, pentru a primi o reducere a pedepsei.

Fostul preşedinte a furat bani din fondurile publice atât pentru el cât şi pentru alte persoane şi instituţii, inclusiv şape milioane de dolari pentru fostul său partid, Alianţa Naţionalistă Republicană.

Din pedeapsa de zece ani, cinci sunt pentru spălare de bani şi cinci pentru delapidare. În plus, trebuie să returneze 260 de milioane de dolari statului.

Tribunalul care l-a judecat pe fostul preşedinte a mai condamnat alte şase ajutoare guvernamentale ale acestuia, pedepsele fiind cuprinse între trei şi 16 ani pentru apartenenţa la o reţea de corupţie.

Succesorul lui Saca la conducerea ţării, Mauricio Funes, este în exil în Nicaragua din anul 2016, fiind acuzat tot de corupţie, după ce a folosit banii din fondul public pentru a plăti pentru călătorii, renovări şi facturi medicale, printre altele.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici