Francois Hollande a lăudat reformele de pe piaţa muncii din Germania

Preşedintele francez Francois Hollande a lăudat reformele de pe piaţa muncii realizate în Germania de către fostul cancelar social-democrat Gerhard Schroder, joi la Leipzig (est).

140 afișări
Imaginea articolului Francois Hollande a lăudat reformele de pe piaţa muncii din Germania

Francois Hollande (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Progresul înseamnă şi a face în momentele dificile alegerile curajoase pentru a păstra locurile de muncă, pentru a anticipa schimbările industriale, iar aceasta este ceea ce a făcut Gerhard Schroder aici în Germania şi care a permis ţării voastre să fie înaintea altora", a declarat acesta, foarte aplaudat, în cursul celebrării a 150 de ani de existenţă a partidului social-democrat german (SPD).

"Aceste decizii nu sunt uşor de luat, ele pot naşte controverse, însă nimic nu se construieşte, nimic solid nu se ridică dacă ignorăm realitatea", a adăugat el, lăudând ambiţia franco-germană ca fiind motorul Europei.

TITLURILE ZILEI

Reformele lui Schroder care au introdus o mai mare flexibilitate pe piaţa muncii sunt controversate în cadrul stângii europene, inclusiv printre social-democraţii germani. Unii le consideră cheia scăderii şomajului înregistrate în ultimii ani în Germania. Însă alţii subliniază că acestea au extins salariile mici şi nesiguranţa locului de muncă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici