Victoria cocoşului Maurice. Franţa a adoptat o lege care protejează sunetele şi mirosurile din mediul rural

  • Franţa a adoptat o lege care protejează „moştenirea senzorială” a zonelor sale rurale, în faţa plângerilor legate de zgomotele şi mirosurile tipice din mediul rural.
  • Senatorii au votat pentru aprobarea legii, joi, potrivit unei declaraţii a lui Joël Giraud, Ministrul Afacerilor Rurale.
  • Franţa a înregistrat un număr tot mai mare de conflicte sociale între vechii rezidenţi din comunităţile rurale şi noii sosiţi.
4645 afișări
Imaginea articolului Victoria cocoşului Maurice. Franţa a adoptat o lege care protejează sunetele şi mirosurile din mediul rural

Victoria cocoşului Maurice. Franţa a adoptat o lege care protejează sunetele şi mirosurile din mediul rural

Joël Giraud a declarat că a sărbătorit adoptarea legii, care are ca scop „definirea şi protejarea moştenirii senzoriale a mediului rural francez”.

Înţelegerea mai bună a „sunetelor şi mirosurilor” tipice din zonele rurale va fi utilă pentru „prevenirea dezacordurilor dintre vecini”, a continuat declaraţia.
 
Autorităţile regionale vor fi însărcinate cu definirea „patrimoniului rural, inclusiv a identităţii sale senzoriale. Este o adevărată victorie pentru comunităţile rurale”, a adăugat el.
 
Un caz emblematic a fost cel cauzat de un cocoş numit Maurice, care a fost judecat în iulie 2019, după ce vecinii s-au plâns de cântatul său dimineaţa devreme, potrivit CNN.
 
Cu toate acestea, o instanţă din Rochefort, vestul Franţei, a respins plângerile vecinilor cu privire la poluarea fonică şi i-a obligat să plătească daune de 1.000 EUR.
 
Cazul a ajuns să simbolizeze diviziunile în creştere între Franţa rurală şi cea urbană. „Acesta este mediul rural. Trebuie să protejăm mediul rural", a declarat Corinne Fesseau, stăpâna cocoşului Maurice.
 
Christophe Sueur, primarul oraşului Saint-Pierre-d'Oléron, a declarat că verdictul este „de bun simţ”, adăugând: „Suntem toţi pentru păstrarea tradiţiilor franceze. Strigătul cocoşului este o tradiţie franceză care trebuie păstrată”.
 
Cocoşul Maurice nu mai este în viaţă, dar Giraud a menţionat cocoşul într-un tweet care sărbătoreşte noua lege, scriind: „O victorie postumă pentru cocoşul Maurice, un simbol al vieţii rurale”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici