Momente de reculegere în memoria victimelor atacului de la Charlie Hebdo - FOTO

Franţa a păstrat joi, la prânz (13.00, ora României), un minut de reculegere în memoria victimelor atentatului comis miercuri la redacţia săptămânalului satiric Charlie Hebdo.

428 afișări
Imaginea articolului Momente de reculegere în memoria victimelor atacului de la Charlie Hebdo - FOTO

Momente de reculegere în memoria victimelor atacului de la Charlie Hebdo (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Transporturile în comun din Paris şi-au întrerupt traseele pentru un minut, timp în care şi şcolile şi-au încetat activitatea. De asemenea, în numeroase întreprinderi salariaţii au încetat lucrul.

Preşedintele francez François Hollande a decretat "zi de doliu naţional" joi, în urma atentatului din capitală.

Parisul s-a confruntat miercuri cu cel mai sângeros atac comis în Franţa de un secol, respectiv un masacru cu arme Kalaşnikov în plină şedinţă de redacţie la publicaţia Charlie Hebdo, care s-a soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi. Autorii atacului au fost identificaţi drept fraţii Cherif şi Said Kouachi, cunoscuţi de serviciile franceze antiterorism.

  • Drapele coborâte în bernă la UE şi momente de reculegere în memoria victimelor atacului din Franţa

Parlamentul European a adus un omagiu, joi dimineaţa, victimelor atentatelor împotriva Charlie Hebdo printr-un minut de reculegere, urmat de alte omagii din partea instituţiilor europene, în faţa cărora drapelele au fost coborâte în bernă, relatează AFP.

O sută de parlamentari şi angajaţi au participat la acest omagiu în piaţa din faţa Parlamentului, "în semn de solidaritate cu cetăţenii francezi, autorităţile şi victimele atacului sângeros", a declarat preşedintele Martin Schulz.

Sloganul "Je suis Charlie" ilumina faţada Parlamentului. 

În faţa sediului Comisiei Europene, 28 de drapele albastre cu 12 stele galbene ale Uniunii Europene au fost coborâte în bernă. Un minut de reculegere a fost păstrat la ora 12.00 (13.00 ora României) în toate clădirile Comisiei şi în sala presei. 

Personalul Consiliului European a păstrat, de asemenea, un minut de reculegere la apelul preşeditelui său, Donald Tusk.

Reuniţi la Riga pentru lansarea preşedinţiei letone a UE, comisarii europeni şi preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, au păstrat şi ei un minut de reculegere înaintea unei reuniuni de lucru cu Guvernul leton.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici