Franţa critică poziţia "contradictorie" a Rusiei faţă de Ucraina şi Siria

Franţa a criticat luni poziţia "contradictorie" a Rusiei, care se opune alegerilor prezidenţiale din Ucraina, dar îi îndeamnă pe sirieni să voteze pentru preşedintele în exerciţiu Bashar al-Assad.

363 afișări
Imaginea articolului Franţa critică poziţia "contradictorie" a Rusiei faţă de Ucraina şi Siria

Laurent Fabius (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

În Ucraina, "obiectivul este dezescaladarea şi pregătirea alegerilor de la 25 mai", a declarat ministrul francez de Externe Laurent Fabius pentru postul de radio France Inter.

"Când avem o situaţie din care vrem să ieşim prin intermediul democraţiei, trebuie să mergem la urne. Remarc în trecere contradicţia de nesusţinut a partenerilor noştri ruşi. Pe de o parte, spun că «nu trebuie (să aibă loc) alegeri în Ucraina», deşi aceasta este ieşirea paşnică (din criză), iar de cealaltă parte, în Siria, în contextul în care există un război şi 150.000 de morţi, că trebuie să fie votat domnul Bashar al-Assad, la începutul lui iunie", adaugă Fabius.

Preşedintele în exerciţiu Bashar al-Assad, susţinut de Rusia, va înfrunta doi candidaţi în alegerile prezidenţiale prevăzute la 3 iunie, pe care este sigur că le va câştiga, într-o ţară devastată de un război civil.

Propagarea tulburărilor separatiste în estul Ucrainei şi violenţele recente de la Odesa complică zi de zi organizarea unor alegeri prezidenţiale anticipate în Ucraina. De la destituirea lui Viktor Ianukovici din funcţia de preşedinte, în urma unei mişcări vaste de contestare, în Piaţa Maidan din Kiev, ţara este condusă de către un preşedinte şi un guvern interimar.

Moscova, care nu recunoaşte acest Guvern, consideră că organizarea alegerilor ar fi "absurdă" în contextul actual.

Occidentalii, la rândul lor, îi acuză pe ruşi că alimentează tulburările în Ucraina.

"Dacă alegerile de la 25 mai nu mai au loc - aceste alegeri prezidenţiale care reprezintă o ieşire din criză -, vom trece la stadiul al treilea al sancţiunilor", a ameninţat Fabius.

Preşedintele american Barack Obama şi cancelarul german Angela Merkel au ameninţat deja Rusia, vineri, cu noi sancţiuni care vor viza în mod direct anumite sectoare economice, în cazul degradării situaţiei în Ucraina.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici