Franţa efectuează primele zboruri de recunoaştere în Irak: ”Este un context de o gravitate excepţională”

Ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, aflat în vizită în Emiratele Arabe Unite, a anunţat că primele zboruri militare de recunoaştere în Irak vor avea loc luni, în timp ce Washingtonul şi aliaţii săi se mobilizează împotriva grupării Stat Islamic (SI).

993 afișări
Imaginea articolului Franţa efectuează primele zboruri de recunoaştere în Irak: ”Este un context de o gravitate excepţională”

Franţa efectuează primele zboruri de recunoaştere în Irak: ”Este un context de o gravitate excepţională” (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Începând din această dimineaţă, primele zboruri de recunoaştere vor avea loc cu acordul autorităţilor irakiene şi al celor din Emirate", a declarat ministrul la baza Al-Dhafra unde se află aproximativ 200 de militari, între care şi piloţi pe avioanele de luptă Rafale.

La scurt timp după aceea, două avioane au decolat la interval de câteva minute unul de celălalt de la această bază, a constatat un jurnalist al AFP.

Le Drian a subliniat că vizita sa are loc într-un "context de o gravitate excepţională".

El a amintit vizita în Irak, vineri, a preşedintelui François Hollande, care a anunţat disponibilitatea Franţei de a contribui politic şi militar la găsirea unei soluţii la această criză, la solicitarea autorităţilor de la Bagdad.

"Prin urmare, fiţi gata să interveniţi", le-a declarat ministrul francez militarilor staţionaţi la Al-Dhafra, bază situată la 30 de kilometri sud-vest de Abu Dhabi.

Avionul Falcon la bordul căruia se afla ministrul a aterizat la această bază unde sunt staţionaţi militari francezi, precum şi şase Rafale, un avion de realimentare Boeing C-135 şi un avion de recunoaştere Atlantique al marinei franceze.

Circa 750 de militari francezi sunt dislocaţi în Emiratele Arabe Unite, un aliat apropiat al Franţei în Golful Persic.

Le Drian se va întâlni cu prinţul moştenitor din Abu Dhabi, şeicul Mohammed ben Zayed al Nahyane, pentru a-i explica rolul jucat de Franţa în cadrul coaliţiei internaţionale antijihadiste.

Întrevederile se vor referi nu numai la Irak, ci şi la Libia. Ulterior, ministrul va merge în Egipt.

Vizita sa în cele două ţări are loc într-un moment în care reprezentanţii a circa 20 de ţări se reunesc luni la Paris pentru a-şi defini rolurile în coaliţia internaţională dorită de Washington pentru a combate extremiştii din cadrul SI, care au executat un nou ostatic.

Decapitarea unui britanic, revendicată sâmbătă de această grupare, a întărit hotărârea comunităţii internaţionale de a eradica jihadiştii, care controlează teritorii vaste din Irak şi Siria.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici