Franţa susţine că majoritatea ţărilor UE se opun aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen
Franţa susţine că majoritatea ţărilor Uniunii Europene se opun admiterii României şi Bulgariei în zona Schengen înainte de ridicarea mecanismului de monitorizare, după ce miniştrii de Externe ai ţărilor membre au recomandat luni prelungirea monitorizării, relatează site-ul EurActiv.com.
Franţa susţine că majoritatea ţărilor UE se opun aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto)
"Nu este doar opinia Franţei. Eu cred că legătura implicită făcută de toate guvernele (statelor Uniunii) este că, din moment ce condiţiile cerute de mecanismul de control nu sunt total îndeplinite, nu sunt fezabile multe lucruri, inclusiv asigurarea (de către cele două ţări a) controlului la frontierele externe ale Uniunii. Nimeni nu s-a opus acestui punct de vedere", a declarat secretarul francez de stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche.
România şi Bulgaria, care au aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, se află sub monitorizarea Comisiei Europene (CE), din cauza unor deficienţe ale sistemelor judiciare şi în lupta împotriva corupţiei. Comisia a precizat însă că nu există nicio legătură directă sau cerinţă de ordin legal ca Mecanismul de Verificare şi Cooperare să fie ridicat înaintea accederii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen.
Pierre Lellouche: Noi am fondat drepturile omului. Franţa nu poate fi criticată din cauza unei circulare
"Comisia are dreptul să spună orice vrea. Dar Uniunea este alcătuită din 27 state (...) care îşi pun laolaltă fragmente de suveranitate pentru a fi mai puternice împreună. Însă nu există un drept divin, care să vină de la nu ştiu ce Dumnezeu, dintr-un nor, ca lucrurile să stea aşa", a declarat Lellouche cu privire la precizarea Comisiei.
"Există o lege, care este Tratatul (...). Am citit că Executivul european este gardianul Tratatelor, dar, pentru mine, care am fost ales în ţara mea, gardianul Tratatelor sunt cetăţenii francezi care l-au ratificat, după ce au respins Constituţia Europeană", a adăugat el.
Lellouche i-a criticat dur pe jurnalişti, care, în opinia sa, încearcă să lanseze un "proces" împotriva Franţei. "Staţi aşa. Franţa este o ţară mare, o ţară suverană. Noi am fondat drepturile omului. Nu intenţionez (să accept) să fiu tratat ca un băieţel. Republica Franceză nu poate fi criticată din cauza unei circulare (...) Ajunge cu interogatoriul. Acesta nu este un tribunal, iar Franţa nu se află în faţa unui tribunal", le-a spus Lellouche jurnaliştilor care l-au întrebat dacă Franţa a remis Comisiei o circulară controversată a Ministerului de Interne.

-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic astăzi, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Tinand cont ca in viata mea,36 de ani,nu am depasit niciodata granitile tarii,nu prea ma afecteaza cu nimic stirea asta. Francezii pot fi dobitoci si xenofobi,e problema lor, unii asa zisi "romani" de o anumita etnie sau nu,ca nu trebuie sa fii tigan ca sa fii necivilizat,lenes, hot, le dau motivele ca sa creada ca ar avea dreptate in prostia lor. Ar trebuii sa ne procupe mult mai mult cum facem sa ne punem economia pe picioare prin munca cu, cap.In rest,no comment!
Asa ca ne-am stricat-o si cu Franta! Din cauza * singura SOLUTIE EXPULZAREA DIN ROMANIA SAU DACA NU EXTERMINAREA ! ARBEIT MACHT FREI ! PT TIGANI ESTE EXCELENT
Franta ne era tara prietena, era singura tara care era apropiata de noi din tot EU, acum din cauza * a devenit si FRANTA dusmanul nostru! Mai bine Inchizitia si pe rug cu ei, sau expulzarea in Pakistan India de unde au venit era mai bine pe vremea lui Antonescu ca i punea la respect, numai neneorocitul de Ceausescu a stricat cand a interzis avortul de s-au inmultit ca iepurii, fetele de ciori fac copii si la 10 ani , daca este posibil asa ceva nicaieri nu am auzit de nunta la 12 ani,