Fukushima: Experţii vor introduce azot în reactoare pentru a evita o explozie

Operatorul centralei nucleare avariate de la Fukushima, TEPCO, intenţionează să injecteze azot în reactorul 1, pentru a evita o posibilă explozie provocată de acumularea de hidrogen, a anunţat compania miercuri.

42 afișări
Imaginea articolului Fukushima: Experţii vor introduce azot în reactoare pentru a evita o explozie

Fukushima: Experţii vor introduce azot în reactoare pentru a evita o explozie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Experţii prezenţi în centrală se tem că volumul de hidrogen continuă să crească, până când va produce o explozie, prin contact cu oxigenul din aer.

Explozii de hidrogen au avariat, deja, în mod serios, clădirile celor două reactoare de la Fukushima Daiichi (numărul 1), fără să afecteze, însă, interiorul instalaţiei, după cutremurul urmat de un tsunami devastator de la 11 martie.

"Intenţionăm să injectăm azot în clădirea reactorului 1, pentru că probabil în aceasta s-a acumulat hidrogen", a declarat un oficial din cadrul TEPCO.

Această operaţiune "de neutralizare" ar putea începe încă de miercuri, a adăugat societatea. Ea urmează să dureze câteva zile.

Un gaz inert, azotul este utilizat în mod frecvent în zonele de stocare sensibile, pentru a coborî nivelul de oxigen în aer şi a înlocui, astfel, o parte a atmosferei.

Revenirea temerilor privind o explozie intervine în contextul în care TEPCO a reuşit, miercuri dimineaţa, să oprească scurgerea de apă puternic radioactivă, care se deversa în Oceanul Pacific.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici