George Soros oferă finanţare unei campanii politice pentru rămânerea Marii Britanii în UE - presă

Miliardarul George Soros a oferit finanţare 400.000 de lire sterline (456.000 de euro) unei mişcări politice care militează pentru anularea deciziei Marii Britanii de ieşire din Uniunea Europeană, informează publicaţiile The Telegraph şi The Independent.

6861 afișări
Imaginea articolului George Soros oferă finanţare unei campanii politice pentru rămânerea Marii Britanii în UE - presă

George Soros oferă finanţare unei campanii pentru rămânerea Marii Britanii în UE - presă

Investitorul este una dintre personalităţile marcante care au legături cu mişcarea pro-UE Best for Britain (Cel mai bine pentru Marea Britanie). Organizaţia nonguvernamentală va lansa în curând o campanie politică în sensul organizării unui nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană. În această campanie vor fi cooptaţi şi donatori din Partidul Conservator, în tentativa de subminare a poziţiei premierului Theresa May.

Conform unui document obţinut de cotidianul The Telegraph, campania politică a organizaţiei Best for Britain are obiectivul de a "trezi ţara" argumentând că "Brexit nu este inevitabil, că "nu este prea târziu pentru oprirea procesului de ieşire din UE".

Implicarea lui George Soros, care are o avere estimată la 25,2 miliarde de dolari, fiind, potrivit Forbes, al 29-lea cel mai bogat om din lume, a apărut după întrevederea pe care a avut-o cu alţi donatori în vila sa din Chelsea. Potrivit cotidianului The Telegraph, la acest dineu au fost prezenţi şi omul de afaceri Stephen Peel, preşedintele mişcării Best for Britain, laburistul Mark Malloch-Brown, şi Martin Sorrell, de la compania de promovare WPP.

Lordul Malloch Brown a confirmat că George Soros contribuie cu 400.000 de lire sterline (456.000 de euro) la campania pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană.

Citeşte şi: Ninsoare Paris

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici