Germania: 23 de persoane arestate, într-o operaţiune contra unui post de radio neonazist
Poliţia germană a arestat, în cadrul a 20 de descinderi, efectuate în zece landuri germane, 23 de persoane suspectate că sunt implicate într-un post ilegal de radio pe Internet aparţinând extremei-drepte, Widerstands Radio (Radio Rezistenţa), relatează BBC News Online.
Germania: 23 de persoane arestate, într-o operaţiune contra unui post de radio neonazist (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Widerstands Radio difuzează muzică şi ideologie care reflectă vederi neonaziste, un lucru care este ilegal în Germania.
Procurorii au declarat că cei arestaţi sunt acuzaţi de formarea unei organizaţii criminale şi incitare la ură rasială. Poliţia a anunţat că suspecţii au vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani şi se presupune că au difuzat materiale pe postul de radio online sau au ajutat la organizarea transmisiunilor.
Poliţia Federală Criminalistică (BKA) a precizat că acest post de radio pe Internet cu transmisie non-stop a utilizat un server în Statele Unite, iar ascultătorii s-au înregistrat cu nume şi adrese false.
"Investigaţiile sunt un semnal puternic adresat şi altor persoane, care operează posturi de radio pe Internet de extremă-dreapta, că difuzarea de cântece cu versuri xenofobe şi (ideologie) de extremă-dreapta, fie chiar şi pe Internet, va fi urmărită" în justiţie, a declarat directorul BKA, Joerg Ziercke. El a subliniat că a observat o tendinţă în creştere, în rândul grupărilor de extremă-dreapta, de a utiliza muzica pentru a recruta tineri.
Luna trecută, BKA a anunţat că, în ultimii zece ani, numărul persoanelor cu potenţialul de a comite acte de violenţă în Germania s-a dublat, ridicându-se la 9.000 de persoane. Aceste arestări se petrec pe fundalul unei dezbateri intense asupra imigraţiei în Germania, în special din ţările musulmane.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic ieri, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Nu exista comentarii