Germania acordă un împrumut de până la 100 de milioane de euro opoziţiei libiene

Germania a anunţat duminică un ajutor civil şi umanitar, care poate ajunge până la 100 de milioane de euro, pentru opoziţia libiană regrupată în Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT).

139 afișări
Imaginea articolului Germania acordă un împrumut de până la 100 de milioane de euro opoziţiei libiene

Germania acordă un împrumut de până la 100 de milioane de euro opoziţiei libiene (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

"Din cauza războiului purtat de colonelul Muammar Kadhafi împotriva propriului popor, situaţia în Libia este extrem de dificilă", a explicat ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, într-un comunicat.

"Lipsesc mijloacele pentru a edifica structurile necesare şi a micşora deficitele, de la echipamente medicale până la alimente. Rezultatul, oamenii suferă din ce în ce mai mult, în special în estul Libiei", a adăugat ministrul.

Libia este afectată de cinci luni de un război civil, după o revoltă împotriva colonelului Kadhafi, aflat la putere de peste 40 de ani.

Bombardamentele NATO au împiedicat căderea oraşelor controlate de opozanţii înarmaţi, dar nu au reuşit să provoace înlăturarea regimului.

Westerwelle a precizat că împrumuturile consimţite de Germania vor fi garantate prin "miliardele lui Kadhafi", averile regimului libian blocate în cadrul sancţiunilor internaţionale, până ce acestea vor fi puse la dispoziţia opoziţiei.

Decizia vine după o reuniune din 16 iulie de la Istanbul, în care occidentalii şi ţările din regiune au declarat că rebelii reprezintă puterea legitimă în Libia, oferindu-le acces la fonduri vitale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici