Germania: Festivalul Love Parade primise autorizaţie pentru 250.000 de persoane
Zona în care a avut loc Love Parade din Duisburg (vestul Germaniei), unde 19 persoane au murit într-o busculadă, obţinuse autorizaţie pentru a primi 250.000 de persoane, afirmă duminică revista Der Spiegel, citând un document administrativ.
Zona de desfăşurare a festivalului Love Parade primise autorizaţie pentru 250.000 de persoane (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Numărul autorizat al participanţilor a fost limitat la 250.000 din cauza lipsei unor planuri de intervenţie a pompierilor şi a măsurilor de securitate insuficiente, scrie SpiegelOnline, referindu-se la un document din 21 iulie 2010, adresat companiei organizatoare a festivalului de muzică techno, Lopavent.
Potrivit revistei, poliţia a şters documentele referitoare la Love Parade, dintre care ordine de intervenţie, rapoarte şi hărţi care figurau în computerele funcţionarilor desemnaţi să se ocupe de eveniment.
"Marele aspirator a ajuns foarte repede", a declarat un poliţist, sub acoperirea anonimatului.
Cu puţin timp înainte de producerea dramei la intrarea într-un tunel, singura cale de acces la o fostă gară pentru mărfuri, organizatorii evenimentului au menţionat 1,4 milioane de participanţi, cifră neconfirmată de poliţie.
Terenul, cu o suprafaţă de 120.000 de metri pătraţi", "putea primi până la 300.000 de persoane (şi) nu era plin", a dat asigurări, duminică, Wolfgang Rabe, şeful celulei de criză din acest oraş din vestul Germaniei.
O anchetă judiciară a fost deschisă pentru elucidarea acestui accident, care s-a soldat, sâmbătă, cu moartea a 19 persoane, dintre care şapte străini, şi cu rănirea altor 340 de participanţi.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic ieri, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Nu exista comentarii